Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:28 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Record de turisti la mare

ro

26 Jul, 2010 13:44 471 Marime text

La finalul săptămânii trecute, pe litoral erau înregistraţi oficial în structurile de cazare aproape 150.000 de turişti, însă numărul acestora este mai mare, în condiţiile în care, în statistici, nu sunt incluse persoanele cazate la particulari sau în campinguri. Potrivit unei statistici oferite de Asociaţia Litoral - Delta Dunării, din cei 145.769 de turişti, o mare parte a lor, aproape 50.000, erau cazaţi doar în Mamaia. Turiştii au dat năvală pe litoral încă de vineri după-amiaza când, la staţiile de taxare de la Feteşti, s-au format cozi de maşini spre litoral de peste 10 kilometri. O radiografie a aglomeraţiei pe litoral se putea vedea în staţiunea Mamaia, unde, la intrarea în staţiune, maşinile circulau bară la bară. Circumspecţi la începutul sezonului, hotelierii şi-au frecat mâinile de bucurie când au văzut că românii iau, din nou, drumul litoralului, în special în weekend. Printre cei mulţumiţi de prezenţa numeroasă a turiştilor a fost şi preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, la rândul său, proprietar de hotel.

El a spus că, din fericire, sezonul este promiţător în condiţiile în care aşteptările la începutul verii erau mult mai mici. Bucovală a spus că, prin prezenţa celor aprox. 150.000 de turişti, s-a egalat recordul de vizitatori pe litoral înregistrat în vara anului trecut. „Recordul de turişti pentru un weekend, înregistrat anul trecut, a fost egalat atât în Mamaia, cât şi pe litoral în ansamblu. De aceea, cred că turismul de weekend a început să prindă contur din ce în ce mai mult”, a spus Bucovală. Având în vedere că cifra oficială a turiştilor este mai mare decât cea înregistrată în statistici, este limpede că s-a depăşit recordul de anul trecut. Întrebat cum se împacă acest aflux mare de vizitatori pe litoral cu criza economică, Nicolae Bucovală a spus că românii reuşesc să găsească resurse financiare pentru a se distra. El a precizat că numărul de turişti mare pe litoral este pus şi pe seama investiţiilor din ultimii ani, în special în staţiunea Mamaia. „Partea de agrement cred că este cea mai importantă pentru a atrage turiştii la mare. În afară de asta, proprietarii de hoteluri şi agenţiile de turism au venit cu tot felul de oferte, menite să atragă cât mai multe persoane”, a subliniat Bucovală. Zeci de mii de turişti au ajuns la mare şi în celelalte staţiuni de pe litoral. Astfel, peste 32.000 de vizitatori au fost în weekend la Costineşti, în timp ce alţi 26.244 de turişti erau la Neptun. De asemenea, în Eforie au fost înregistraţi 16.497 de turişti, iar alte peste 10.000 de persoane au ales să îşi petreacă sfârşitul de săptămână în Vama Veche.

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii