Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:27 26 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Lotreanu junior şi-a contestat arestarea

ro

12 Jan, 2011 12:07 1144 Marime text

Fiul fostului comandant al Secţiei 1 Poliţie Constanţa, comisarul şef Dumitru Lotreanu, Cătălin Alexandru Lotreanu, a atacat cu recurs decizia Tribunalului Constanţa de a-l aresta preventiv. Astfel, Curtea de Apel Constanţa a stabilit ca recursul acestuia să se judece pe 13 ianuarie, dată la care tânărul va cere să fie cercetat în libertate. Reamintim că Lotreanu junior a fost prins săptămâna trecută, împreună cu un amic, Valentin Ilioară, de 23 de ani, la scurt timp după ce ambii cumpăraseră mai multe produse cu două carduri false. Oamenii legii spun că tinerii au cumpărat din hypermarket-ul Carrefour, din Constanţa, produse electronice şi electrocasnice în valoare de 51.000 de lei. Lotreanu şi Ilioară au reuşit să achite contravaloarea produselor cu cardurile, însă, spre ghinionul lor, la scurt timp de la plecarea din hypermarket, administratorii de la Carrefour au primit o adresă din partea uneia dintre băncile care emisese cardul, în care se preciza că instrumentul de plată electronic nu este valid. Angajaţii au sunat imediat la 112, iar la adresa respectivă a ajuns un echipaj al Secţiei 2 Poliţie Constanţa. Tinerii au fost surprinşi în parcarea hypermarket-ului, după ce încărcaseră produsele într-o dubă închiriată de Lotreanu de la un parc auto, care era condusă tot de acesta. Cătălin Alexandru Lotreanu şi Valentin Ilioară au fost imobilizaţi şi escortaţi la sediul Secţiei 2 pentru declaraţii. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că cele două carduri, în legătură cu care există suspiciuni de contrafacere, erau emise de unităţi bancare din Scoţia şi Canada. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat reprezentanţilor societăţii. În vreme ce Cătălin Alexandru Lotreanu a fost arestat pentru comiterea infracţiunilor privind comerţul electronic şi pentru înşelăciune, Valentin Ilioară a primit interdicţia de a părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile. În timpul audierilor, Ilioară şi-a recunoscut fapta, în timp ce Lotreanu a negat toate acuzaţiile care i-au fost aduse.

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii