Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:07 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Fotbal Club Farul, dezafiliat

ro

19 Aug, 2010 14:01 1179 Marime text

DATORII CĂTRE TREI JUCĂTORI. Năpădit de datorii, Fotbal Club Farul îşi trăieşte ultimele clipe. Gruparea de pe litoral a primit, ieri, o lovitură de graţie, după ce Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a anunţat că s-a luat decizia dezafilierii clubului din cauza datoriilor către trei jucători, Andrej Rastovac, Dragan Gosic şi Gaston Mendy. Hotărârea a fost prevestită încă din cursul dimineţii, când preşedintele FRF, Mircea Sandu, prezent la Constanţa, a declarat că se vor lua decizii dure, dacă nu se va putea face dovadă achitării datoriilor. Astfel, toate încercările disperate făcute de conducerea clubului pentru a reeşalona datoriile către jucătorii din sezonul trecut s-au dovedit zadarnice. Totuşi, oficialii constănţeni încă speră să salveze echipa pe ultima sută de metri, motiv pentru care au depus deja recurs la decizia federaţiei. Conducătorii Farului au explicat că nu au reuşit să discute cu Gosic şi Rastovac, pentru că nu au putut lua legătura cu ei. Dacă situaţia nu se va schimba până vineri, s-ar putea recurge la o altă soluţie: depunerea sumei restante într-un cont indicat de federaţie „Mă aşteptam la această decizie, pentru că nu am reuşit să prezentăm dovada reeşalonării datoriei de 60.000 de euro către trei jucători. Este vorba de Dragan Gosic, Andrej Rastovac şi Gaston Mendy. Cu Mendy am discutat deja şi cred că vom obţine acceptul său în privinţa reeşalonării. Rămâne să discutăm cu ceilalţi doi, însă până acum nu am reuşit să luăm legătura cu ei. Sperăm ca până vineri să primim şi acordul lor”, a declarat Giani Nedelcu, patronul clubului constănţean. Dezafilierea echivalează cu desfiinţarea clubului, iar regulamentul FRF prevede că toţi fotbaliştii legitimaţi la un club dezafiliat devin automat jucători liberi de contract şi se pot transfera în altă parte fără ca gruparea de care au aparţinut să poată revendica vreun ban în schimbul lor. Pentru a se reafilia, FC Farul ar trebui să-şi achite datoriile, urmând să primească apoi acceptul federaţiei pentru a se înscrie în ultimul eşalon valoric. Pentru patronul Giani Nedelcu, FC Farul ar fi al treilea club pe care-l patronează desfiinţat de federaţie din cauza datoriilor, după Rocar Bucureşti şi Ştiinţa Bacău.

CU LACRIMI ÎN OCHI. Foştii jucători, antrenori şi preşedinţi ai grupării de pe litoral au primit cu lacrimi în ochi vestea dezafilierii echipei lor de suflet. „Am sperat până în ultima clipă că nu se va întâmpla acest lucru, iar optimismul lui Giani Nedelcu m-a făcut să cred că problemele se vor rezolva. Din păcate, nu au reuşit să obţină semnăturile celor trei, privind reeşalonarea datoriilor. Încă mai aşteptăm, pentru că au primit trei zile în care au dreptul să facă recurs. Şi dacă s-ar schimba situaţia, tot ar fi foarte târziu, pentru că nu ştiu cum ar încropi o echipă. Ştiu că s-au adunat nişte copii, dar nu au făcut vreo pregătire şi nu au nici măcar viza medicală. Tot ar fi ceva dacă s-ar reuşi participarea în campionat, pentru că s-ar evita măcar desfiinţarea. Este păcat, pentru că dispare echipa-fanion a oraşului. S-a făcut multe greşeli, s-a minţit mult, iar consecinţele se văd acum. Din păcate, cei care au de suferit sunt tot spectatorii constănţeni”, a spus Paul Peniu, fostul jucător şi preşedinte al FC Farul. „Sunt consecinţele unui an întreg în care nu au fost plătiţi nici jucătorii, nici antrenorii, nici angajaţii clubului. Noi am muncit pe gratis ca să ţinem în viaţă Centrul de copii şi juniori şi să menţinem terenurile într-o stare bună. Este păcat, pentru că acest oraş rămâne fără echipă. Totuşi, să mai aşteptăm câteva zile, să vedem ce se va întâmpla”, a adăugat Dumitru Antonescu, jucătorul-emblemă al formaţiei constănţene.

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • tibi 25 Mar, 2013 16:54 este imposibil ca un club ca FARUL sa piara peste noapte sunt dezamagit si furios ca nimeni dintr-un oras care scoate bani nu se implica in salvarea clubului!!