Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:17 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Diabeticii, lăsaţi fără testele de automonitorizare a glicemiei!

ro

19 Aug, 2010 14:03 835 Marime text

Asociaţia Copiilor şi Tinerilor cu Diabet „Sweet Land”, din Constanţa, atrăgea atenţia, nu cu mult timp în urmă, că tinerii şi copiii cu diabet nu mai primesc din partea statului testele de automonitorizare a glicemiei, în mod gratuit, potrivit legii. Preşedintele Asociaţiei, Liliana Moldoveanu, a înaintat o adresă Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa, semnalând grava situaţie. Răspunsul, semnat de preşedintele CJAS, Daniel Learciu, nu a întârziat să apară. „Referitor la adresa dvs. prin care ne informaţi că din luna iulie 2010 copiilor şi tinerilor cu diabet insulino-dependenţi nu li s-au mai eliberat testele de automonitorizare a glicemiei, vă precizăm că, potrivit art. 15, Anexa 30 din Normele metodologice de aplicare a Contractului cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010, „prescrierea, eliberarea şi decontarea medicamentelor, cu sau fără contribuţie personală din partea asiguraţilor, se fac în limita fondului aprobat cu această destinaţie”, se arată în răspunsul CJAS. Preşedintele Learciu a anunţat că bugetul alocat pentru testele de automonitorizare a glicemiei, atât pentru copii cât şi pentru adulţi, pe anul 2010, a fost epuizat, aşa că fiecare se descurcă… cum poate.

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii