Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:16 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Crimă abominabilă! O concubină şi mai mulţi amanţi. Bătrân omorât în bătaie

ro

25 Jul, 2011 12:12 643 Marime text

În mai puţin de 24 de ore, poliţiştii din localitatea Năvodari au reuşit să dezlege misterul împrejurărilor în care un bărbat şi-a pierdut viaţa şi să dea de urma celor care i-au pus capăt zilelor. Oamenii legii spun că sâmbătă după-amiază, în jurul orei 16.00, au fost sesizaţi prin Apelul Unic de Urgenţă 112 cu privire la faptul că din apartamentul unui bărbat de 66 de ani, din localitate, se simte un miros pestilenţial. Echipa trimisă să facă cercetări a constatat faptul că uşa de la intrare era asigurată cu cheia, motiv pentru care au solicitat sprijinul unui echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea". În momentul în care au pătruns în interior, anchetatorii l-au găsit pe Fănică Stanciu, de 66 de ani, din Năvodari, decedat, într-o stare avansată de putrefacţie. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Morga Cimitirului Central Constanţa unde, ieri dimineaţă, medicii legişti au stabilit, în urma necropsiei, că moartea a fost violentă, respectiv că bărbatul şi-a pierdurt viaţa în urma unei bătăi crunte.

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii