Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:02 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Avertizare de caniculă!

ro

23 Aug, 2011 12:00 691 Marime text

Meteorologii au emis, ieri, o informare de caniculă valabilă începând de astăzi şi până joi, inclusiv. Astfel, marţi, miercuri şi joi vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor ţării, caniculară în orele după-amiezelor în Câmpia de Vest şi Câmpia Română, unde se vor înregistra frecvent valori de peste 35 de grade, iar indicele de confort termic (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), temperaturile maxime se vor încadra, azi, între 25 şi 33 de grade Celsius, mai ridicate în zonele de câmpie, în timp ce miercuri acestea vor ajunge chiar şi la 36 de grade Celsius. Joi, harta temperaturilor arată că, în majoritatea zonelor ţării, mercurul din termometre va ajunge la orele amiezii şi la 37 de grade Celsius. Regimul termic al aerului se va situa, în general, în limitele lunare în intervalul august-octombrie, singurele excepţii fiind valabile în zonele estice, sudice şi sud-estice ale României, unde, cel puţin în august şi septembrie, temperaturile vor fi peste normele climatologice, se arată în prognoza meteo publicată pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii