Replica Horia Bud
Replica:Horia Bud: "Falimentarea Petromin este un ultim tun al unui grup de interese economice"Florentin Chiforeanu, directorul general al Petromin SA, a încercat ieri să lămurească situaţia tragică rău de tot cu care se confruntă societatea pe care o conduce, susţinând că datoria de 13 milioane de dolari despre care se ştia până acum că ar fi faţă de austriecii de la Voestalpine nu este, de fapt, reală. Petromin nu datorează nici un ban către Voestalpine. Toată lumea ştie că datorăm 13 milioane de dolari. E fals. O intoxicare. Petromin nu a semnat, nu este parte şi nu şi-a însuşit nici un contract. Fostul director al Petromin, Mihai Andrei, a semnat în 2008 o scrisoare de garanţie pentru Voestalpine, deşi nu mai era director, prin care Petromin devenea garantul celor 11,8 milioane de dolari împrumutate de subsidiara sa din Malta, Feteşti Shipping, pentru repararea navei Carmen Silva. Administratorul judiciar Dăscălescu ignoră însă acest fals şi a trecut Voestalpine ca şi creditor cert, a declarat Florentin Chiforeanu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp