Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:56 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Replica Presedintele Federatiei Romane de Box investeste 63 de miliarde - Rudel Obreja isi trage hotel in Olimp

ro

30 Sep, 2010 12:42 1070 Marime text

Noul proprietar al SC Moldova Estival 2002 SA pare hotărât să ducă la capăt investiţia începută în 2007 de timişoreanul Marian Iancu şi abandonată rapid din cauza banilor. Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box şi apropiat al fraţilor Iancu, a devenit acţionarul majoritar al firmei care deţine hotelul Moldova din Olimp pe 30.07.2010, când a cumpărat cu 186.284,6 lei pachetul majoritar de 29,6150%, prin intermediul SC Mister Road SRL, societate controlată de Rudel Obreja şi fiica sa, Leyla Denisa Obreja. Restul acţiunilor este împărţit de omul de casă al fraţilor Iancu, Mugurel Mitran, Ştefan Laurenţiu Ghioca, SIF Transilvania şi alţii. Nu a trecut prea mult timp şi Rudel Obreja a făcut deja un prim pas: a majorat capitalul social al firmei cu aproape 63 miliarde de lei vechi, în numerar, a decis continuarea şi finalizarea programului de investiţii care consta într-un complex rezidenţial de lux, Olimpus Blue Tower (prin renovarea şi modernizarea capitală a hotelului Moldova), recuperarea prejudiciului de aproape 2 milioane de euro creat de SIF Transilvania şi începerea unor noi investiţii.

Rudel Obreja pare a şti ce vrea şi nici nu se poate spune că o duce greu pe timp de criză, ţinând cont de sumele vehiculate de sportivul- afacerist în ultima perioadă. Astfel, pe lângă cele aproape 2 miliarde date lui Marian Iancu pentru a prelua controlul asupra SC Moldova Estival 2002 SA, Obreja a găsit, alături de asociaţii săi, suma de 6.290.226,9 lei pentru majorarea capitalului social al societăţii. În plus, noua conducere a firmei va prelua şi pachetul de 8,8821% deţinut de SIF Transilvania, după care se va îndrepta împotriva fondului pentru a recupera un prejudiciu de 1.962.500 de euro. În paranteză fie spus, SIF-lui lui Mihai Fercală, cu o poziţie extrem de puternică pe litoral, confirmă spusele aproape unanime ale foştilor sau actualilor parteneri de afaceri, potrivit cărora SIF s-a specializat în „jecmănirea" tuturor asociaţilor posibili. Revenind la Moldova Estival 2002 SA, ultima Adunare Generală Extraordinară a Asociaţilor a decis trecerea la etapa a doua privind realizarea complexului de lux Olimpus Blue Tower, prin construcţia unui restaurant şi a unei piscine pentru deservirea imobilului. De asemenea, în paralel, se va trece şi la etapa a treia, care constă în construirea unui imobil P+5, Consiliul de Administraţie urmând să decidă dacă blocul va fi hotel sau de apartamente. Ţinând cont de faptul că fostul hotel Moldova va deveni, teoretic, bloc de locuinţe, este foarte probabil ca destinaţia noii clădiri să fie aceea de hotel, mai ales că Olimp are un potenţial de dezvoltare mult mai mare decât al tuturor celorlalte staţiuni. Indiferent de opţiunea noilor proprietari ai Moldova Estival 2002, cert este că firma lui Rudel Obreja şi a lui Marian Iancu rulează foarte mulţi bani în sudul litoralului. Rămâne de văzut dacă investiţia se va concretiza, sau a fost vorba din nou de niscai operaţiuni bancare mai „speciale".

www.replicaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii