Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:52 08 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Replica Asistenta sefa a lui Patrut, prinsa in timp ce falsifica foile de spitalizare

ro

08 Jul, 2010 14:07 1050 Marime text

Angajaţii Clinicii de Chirurgie Cardio-Vasculară din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa riscă să ajungă în atenţia procurorilor după ce marţi, 6 iulie a.c., au fost prinşi în timp ce „falsificau foile de spitalizare de zi a pacienţilor”. Dacă iniţial toate documentele medico-legale existente la nivelul clinicii condusă de dr. Mircea Pătruţ au trecut prin mâinile specialiştilor - acţiune în urma căreia trebuia întocmit raportul final al controlului -, miercuri, 7 iulie a.c., fişele pacienţilor au intrat din nou în atenţia reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică. Şi asta pentru că în urma unui control inopinant, asistenta şefă a clinicii, Eliza Ilie, a fost surprinsă de conducerea spitalului în timp ce „modifica diagnosticul pacienţilor din arteopatie obliterantă a membrelor inferioare (AOMI) în varice membru inferior stâng”. Specialiştii mai susţin că în timpul controlului demarat în urmă cu două săptămâni au constatat că iniţial medicii au omis să menţioneze în foile de spitalizare a pacienţilor codul diagnosticului AOMI, însă „acesta a fost adăugat de asistenta şefă după finalizarea controlului”. „În faţa calculatorului s-au găsit 18 fişe din luna februarie a.c. cu tăieturi şi ştersături recente.

Asistenta şefă a susţinut că verifica CNP-urile pacienţilor, dar şi faptul că Marian Racoltea, în calitate de registrator, nu-şi făcea treaba şi vroiau să vadă dacă fişele erau introduse în calculator. Pentru a evita orice discuţii, am dispus ca toate fişele existente pe Clinica de Chirurgie Cardio-Vasculară să fie ţinute la arhivă. Astfel, conform procesului verbal, fişele au fost predate arhivei Spitalului Judeţean şi am înaintat copiile celor 18 fişe cu ştersături comisiei de anchetă de la Direcţia de Sănătate Publică pentru a le compara cu duplicatele. Raportul final al anchetei urmează să-l avem în decursul zilei de joi”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, dr. Liliana Tuţă, directorul medical al Spitalului Judeţean, care spune că în urma raportului final comitetul director urmează să stabilească şi sancţiunile care se impun în acest caz. Merită menţionat şi faptul că astăzi, la ora 11.00, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică spun că vor prezenta rezultatele finale ale anchetei în cadrul unei conferinţe de presă.

www.replicaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii