Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:48 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Observator de Constanţa Ofertele speciale scot litoralul din faliment

ro

17 Aug, 2011 12:00 817 Marime text

Mentinerea tarifelor la cazare la nivelul lunii iunie se pare ca a fost cea mai inspirata strategie a investitorilor de pe litoral. Dupa estimarile pozitive facute la inceputul acestei luni de catre agentiile de turism privind gradul de ocupare in august, care se apropie de 100%, acum a venit confirmarea din partea hotelierilor. Patronii de pe litoral spun ca au avut incasari de 20 de milioane de euro week- endul trecut, fiind cel mai banos sfarsit de saptamana din ultimii trei ani. Cea mai aglomerata statiune a fost Mamaia, unde in zilele de 12-15 august au sosit peste 44.000 de oameni, iar in trei zile au intrat in aceasta statiune peste sase milioane de euro.

In alta ordine de idei, Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism a lansat pe 15 august editia a II-a a programului „Zile gratuite de vacanta". Programul, realizat in parteneriat cu hotelierii, include oferte speciale precum acordarea unui numar de zile gratuite de vacanta, dupa modelul „platesti cinci nopti si stai sase sau chiar sapte". „Turistii care solicita informatii agentiilor de turism membre ANAT cu privire la vacantele in Romania pentru perioada 15-31 august 2011, pot primi pentru pretul platit una sau doua nopti gratuite de cazare", potrivit ANAT. Prima editie a acestui program, desfasurat in intervalul 15 iunie-15 iulie 2011, a atras peste 60 de hotelieri de pe litoral, dar si din statiuni montane si mai mult de 150 de agentii de turism. Programul „Zile gratuite de vacanta" face parte din proiectul „Vacanta in tara mea. 2011, anul ofertelor speciale", care reuneste mai multe campanii promotionale distincte, precum „Inscrieri timpurii", „Mini-preturi de vacanta", „Supliment la masa" si altele.

www.observator.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii