Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:36 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Observator de Constanta Locuintele ANL, vandute chiriasilor

ro

18 Aug, 2010 13:55 1480 Marime text

Municipalitatea constanteana a alocat banii necesari intocmirii cadastrului imobiliar la locuintele ANL

Incepand de luna viitoare, chiriasii pot depune actele pentru cumpararea apartamentelor

Autoritatile locale din orasul Constanta au facut demersurile necesare pentru ca locuintele ANL, construite cu bani de la Guvern, sa fie vandute celor care le-au avut in chirie. „Consiliul Local a adoptat toate hotararile necesare procedurii de vanzare a locuintelor ANL. De asemenea, au fost alocate fondurile necesare intocmirii cadastrului imobiliar, necesar la vanzarea locuintelor”, a declarat Decebal Fagadau, viceprimarul municipiului Constanta. Potrivit Legii 152, din 1998, completata, locuintele pentru tineri destinate inchirierii, repartizate in conditiile art. 62 alin. (3), se pot vinde titularilor contractelor de inchiriere, numai la solicitarea acestora, dupa expirarea perioadei contractuale de 5 ani, fara ca vanzarea sa fie conditionata de varsta solicitantului. O alta conditie impusa de lege este ca titularii contractelor de inchiriere sau persoanele pe care le au in intretinere sa nu detina alte proprietati, acestia putand beneficia doar o singura data de locuinta ce le-a fost atribuita, conform programului Guvernului.

Pret redus pentru achizitionarea locuintelor

Potrivit legilor in vigoare, cei care vor stabili valoarea locuintei sunt autoritatile locale, in baza unei evaluari autorizate, iar pretul nu trebuie sa fie mai mic decat pretul de inventar actualizat. Precizam ca, in conditiile evaluarii, nu se vor lua in calcul imbunatatirile aduse de chiriasi, de-a lungul vremii. Pentru acoperirea cheltuielilor de evidenta si vanzare, unitatile care vand locuintele ANL pot percepe un comision de 1% din valoarea unitatilor locative, comisionul fiind introdus in pretul apartamentelor. Pretul locuintei nu va include si centralele termice, care vor ramane in administrarea autoritatilor locale pana la vanzarea a mai mult de jumatate din numarul total de apartamente. Timp de 5 ani, cumparatorii nu au dreptul de a vinde locuintele, in caz contrar fiindu-le suspendat dreptul de proprietate.

Precizam ca, incepand de luna viitoare, chiriasii locuintelor ANL pot depune actele necesare achizitionarii apartamentelor.

Potrivit declaratiilor date de reprezentanti ai Executivului, banii din vanzarea locuintelor vor ajunge la bugetul statului, pentru constructia altor locuinte in tara.

www.observator.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii