Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:13 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Observator de Constanta Litoralul saracilor

ro

22 Jul, 2010 13:45 860 Marime text


Cele mai multe statiuni din sudul judetului sunt goale, in cursul saptamanii. In lipsa clientilor, hotelurile raman inchise, iar pe terase si in restul unitatilor de alimentatie publica, personalul se bate de musca. In ciuda ofertelor avantajoase ca pret, romanii prefera sa stea acasa. Dificultatile financiare, dar si vremea capricioasa din aceasta perioada au afectat considerabil incasarile agentilor economici.

Neptun, mai multi ospatari decat turisti

Harmalaia din week-end, atunci cand zeci de mii de turisti iau calea Neptunului, contrasteaza izbitor cu linistea dintr-o dimineata de miercuri… Pe aleile principale din statiune, cativa turisti rataciti se plimba si studiaza ofertele teraselor, in cautarea celor mai ieftine meniuri. O shaorma costa 12 lei, iar o portie de hamsie, 11 lei. Ospatarii si vanzatorii se plictisesc. „Am avut patru clienti de dimineata. Acum, dupa cum vedeti, nu este nimeni. Cred ca lumea nu mai are bani”, ne-a spus Adrian, ospatar la o terasa din centrul Neptunului. Vanzatorii de articole de plaja nu au vandut mai nimc, insa spera ca la sfarsit de saptamana lucrurile sa mearga mai bine. Aceeasi situatie o intalnim si la Olimp, Venus, Satur, Jupiter si Cap Aurora. Masinile parcate in fata unitatilor hoteliere, le numeri pe degete, putinii turisti din statiune sunt la plaja, iar unitatile de alimentatie publica, goale. In cel mai aglomerat week-end, numarul vizitatorilor nu a depasit 20.000 in toate cele sase statiuni mentionate mai sus.

La Costinesti se doarme cu 20 de lei pe noapte

Statiunea Tineretului sta un pic mai bine. Numarul mare de pensiuni si turismul „la gazda” par sa aiba mare priza la public, in acest an. Ofertele ieftine iti sunt prezentate de cum treci de intersectia cu soseaua nationala. Localnicii se inghesuie pe marginea drumului, agitand pancarte pe care scrie „Cazare”. Centrul statiunii nu este superaglomerat ca altadata, insa cel putin pensiunile au turisti. O noapte de cazare costa intre 20 si 60 de lei, in functie de confort. De altfel, conform ultimei statistici din week-end-ul trecut, statiunea este pe al doilea loc ca grad de ocupare, dupa Mamaia, cu un numar de peste 23.000 de vizitatori inregistrati la sfarsitul saptamanii trecute, adica mai mult decat toate statiunile din sud la un loc.

Eforie, sejur la doua stele

Eforie Sud face incasari din turism, in aceasta vara, gratie unitatilor hoteliere de doua stele. Lipsite de aer conditionat, serviciu de camera si alte facilitati, specifice unitatilor de la trei stele in sus, hotelurile de doua stele constituie una dintre cele mai convenabile variante pentru romani. Preturile incep de la 60 de lei pe noapte, fara mese. Plajele sunt populate, insa, pe terase, mai nimeni. In an de criza, e mult mai convenabil sa-ti bei berea sau sucul cumparate direct de la magazin, mai ales ca Eforie Sud nu a fost niciodata o statiune cu pretentii. La Eforie Nord, aceeasi Marie, dar cu alta palarie. Zona de lux a statiunii este putin populata, insa Bellona si Debarcaderul fumega de mititei, se asculta manele si se mananca la „impinge tava”.

Anul turismului de week-end



Desi, in cursul saptamanii, riviera constanteana este aproape goala, la sfarsit de saptamana, statiunile sunt asaltate de vizitatori. Ultimul week-end a consemnat un numar de 120.000 de turisti, cu 30.000 mai putini decat capacitatea totala de cazare a statiunilor de pe litoral. Cea mai aglomerata statiune a ramas Mamaia, unde, vinerea trecuta, se aflau aproape 35.000 de turisti, pe locurile urmatoare situandu-se Costinesti – 23.092 vizitatori, Nepun, Olimp, Venus, Jupiter, Cap Aurora – totalizand aproape 20.000 turisti, Eforie – 14.170, Vama Veche – peste 12.000, Navodari – aproximativ 10.000, Mangalia si Saturn, amandoua, cu aproape 3.000 de turisti. Sambata trecuta, numarul acestora depasise pragul de 100.000, iar duminica a fost cea mai aglomerata zi din acest sezon estival, cu aproape 120.000 de turisti. Unitatile hoteliere au, in acest sezon, oferte de doua, trei sau patru zile de cazare platite, pentru care turistul mai primeste o zi gratis.

www.observator.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii