Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:56 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Observator de Constanţa Ce s-a ales de marile proiecte imobiliare din Constanta?

ro

18 Jul, 2011 11:41 990 Marime text

In urma cu patru, cinci ani, se promiteau investitii se sute de milioane de euro. Din cauza crizei, cele mai multe proiecte au ramas la stadiul de desen pe hartie sau la terenuri pline de balarii. In anii 2006-2008, multi investitori din cele mai diverse locuri din lume priveau spre Constanta ca spre un nou El Dorado. Coasta romaneasca a Marii Negre parea sa-i atraga in special pe cei care voiau sa bage bani in cladiri rezidentiale, de vacanta ori in centre comerciale. Tot in acei ani au fost demarate mari proiecte de investitii, la unele s-au facut primii pasi, altele insa au ramas la stadiul de initiative. Criza mondiala a stopat aproape orice tentativa de investitie, asa incat acum putem numara pe degetele de la o mana proiectele realizate. De unele dintre aceste proiecte constantenii nici macar nu-si mai amintesc desi, la data lansarii lor, se promitea nu doar ca vor schimba fata orasului, dar si ca vor crea mii de locuri de munca pentru localnici. Am incercat sa contabilizam proiectele care au fost, la un moment dat, demarate pentru zona Constanta, stadiul lor actual, eventual daca s-au finalizat si in conditii, iar concluzia este amara.

Unul din cele mai indraznete proiecte a fost, probabil, Trident Plaza, demarat in 2007, care ar fi trebuit sa duca la renasterea zonei centrale a orasului. Amplasat pe malul Portului, pe strada Traian, Trident Plaza era gandit ca un ansamblu de centru comercial, cladire de birouri si un hotel de cinci stele cu 250 de camere. Suprafata pe care urma sa o ocupe era de 130.000 mp, iar investitia totala, asigurata de fondul austriac Immoeast, se cifra la 130 milioane de euro. Probleme au aparut in momentul cand a inceput consolidarea malului, iar investitorul a realizat ca este nevoie de prea multi bani pentru a rezolva problema. In 2008 proiectul a fost stopat, iar acum a ramas la stadiul de semi-consolidare a malului.

Un alt proiect abandonat la stadiul de pregatire a terenului este Flamenco Residences, al spaniolilor de la Gran Via Romania. Situat pe bdul. Aurel Vlaicu, pe terenul unde a functionat o vreme targul de legume si fructe, complexul trebuia sa aiba cinci blocuri de 20 de etaje, galerii comerciale si zona de recreere. Lucrarile de constructie au demarat in luna februarie 2008, iar primul bloc trebuia finalizat in ianuarie 2011. Nu s-a turnat nici macar fundatia unuia dintre cele cinci blocuri, iar amenajarea de santier pare mai abandonata ca oricand.

In aceeasi serie a proiectelor imobiliare abandonate se poate inscrie si Oasis Residences , dezvoltat de Westhouse Group si care urma sa fie amplasat pe malul lacului Siughiol. Finalizarea complexului - care trebuia sa contina zece cladiri cu 5,7 sau 10 etaje - era programata pentru decembrie 2009. Costurile erau estimate la 40 milioane de euro. In acest caz chiar s-au scos la vanzare apartamentele, in perioada premergatoarea inceperii investitiei.

Un alt proiect extrem de promitator a fost cel care trebuia finalizat pe terenul unde a functionat, ani de zile, una din bazele RATC, in apropiere de Lacul Tabacarie. Cele 8 hectare de teren retrocedate mostenitorilor familiei Damadian au fost vandute dupa finalizarea procesului, cu 60 de milioane de euro, iar acum sunt in proprietatea unui investitor spaniol, Prasa Bogaris, care doreste (sau cel putin asta se intampla in anul 2008) sa construiasca un complex de lux, alcatuit din doua blocuri turn, cu cate 39 de etaje, sase turnuri cu cate 20 de etaje, imobile cu 4 si 11 etaje, precum si un centru comercial. Proiectul a fost botezat Marina Park si se preconiza ca va costa 450 milioane de euro. Criza a dat insa peste cap planurile investitorului, care nu s-a hazardat sa inceapa constructia, asa incat si astazi locul arata dezolant.

Anul trecut, orasul de la malul marii trebuia sa gazduiasca Jocurile Marii Negre, manifestare care ar fi adus mii de turisti, sportivi ori simpli spectactori pe litoral. Era nevoie sa indeplinim o singura conditie: sa avem o sala polivalenta unde sa se desfasoare intrecerile sportive. In acest sens, Consiliul Judetean si Primaria Constanta au pus la cale un alt proiect promitator, la care cea mai mare parte din finantare, 70%, trebuia asigurata de Guvern. Constanta Arena urma sa fie construita pe locul actualei baze sportive Badea Cirtan, in cartierul Tomis Nord iar proiectul prevedea o sala polivalenta unde s-ar fi putut organiza meciuri de handbal/baschet/hochey de 10.000 locuri, bazin olimpic de 2.000 locuri, o sala de antrenament, cabinete medicale, un hotel destinat cazarii sportivilor si delegatiilor oficiale, o parcare subterana si alte trei parcari la suprafata, facilitati pentru recuperarea sportivilor, precum si un parc. Nimic nu s-a mai construit la baza de la Badea Cirtan, intrucat nu s-au gasit resurse pentru finantarea de 70 de milioane de euro.

Au mai existat si alte proiecte, unele de-a dreptul futuriste si inedite pentru arhitectura orasului nostru, pentru care investitori puternici din Europa erau dispusi sa cheltuiasca sume uriase: Nautical Blue Residecens, pe malul lacului Siughiol, Constanta Tower, Del Sole Residences, Orion Complex, Odysseus Plaza. Toate au fost fie abandonate de tot, fie s-a luat decizia amanarii lor pana la vremuri mai bune.

Singurele proiecte care s-au finalizat in ultimii ani ori sunt pe cale de finalizare sunt City Park Mall, complexul rezidential Tomis Plus, Spectrum Residences, iar Maritimo Center (fost Polus Center) va fi dat in folosinta in aceasta toamna. Sau cel putin asa se spera.

www.observator.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii