Liderul de Opinie Ziua “Z”… prin praf şi gropi

Impresionaţi de fetele şi mâncarea din România, ca toţi ceilalţi colegi ai lor ce au trecut până acum pe la noi prin ţară. „Vinovaţii" sunt militarii americani cantonaţi în România pentru exerciţiul multinaţional „Black Sea Rotation 2011". Ieri, în poligonul de la Babadag s-a ţinut un exerciţiu demonstrativ, pentru mass-media. Din apropiere de cetatea Heracleea, am fost preluaţi de un camion al armatei americane. Fără excepţii, ni s-au înmânat câte o vestă şi cască militară, cu care să ne echipăm. Am tras două concluzii şi încă nu ştiu care este cea corectă: militarii americani ne cred un popor de pricăjiţi, slăbănogi, sau ei nu se compară cu noi la statură. Cert este că am reuşit cu greu să ne introducem în echipamentul cu pricina şi a urmat o călătorie de câţiva kilometri, pe dealurile din zonă, pe un drum complet acoperit cu praf. Cum băieţii din US Army nu au avut inspiraţia, sau au făcut-o intenţionat, să lase prelata, mare parte din praful ridicat de camion a intrat peste noi. Aparatura care nu a fost protejată arăta ca scoasă dintre ruine. În rest, în nas, gură şi pe unde ne-a mai intrat praful dens, s-a făcut un soi de clei bun de chirpici. În cele din urmă, am ajuns la destinaţie. Sărim din camion şi de acolo suntem conduşi într-un ţarc. Suntem aşteptaţi cu „Pepsi" - un altfel de „Pepsi", cu un alt gust, chiar dacă toţi spun că reţeta este aceeaşi, gustul diferă de la loc la loc, „Root Beer" - o băutură pe care am avut curiozitatea să o gust şi mi-a adus aminte de crema cu camfor pentru reumatism a bunicii de când eram mic, iar, după prima sorbitură, am fost nevoit să renunţ la ea, cafea şi, bineînţeles, ce altă gustare decât celebrele gogoşi americane.

Luaţi prin surprindere

Nu am apucat să ne degajăm de praful adunat şi să servim din neaoşele gustări marca SUA, că totul se pune în mişcare. Un interviu scurt cu un reprezentant al armatei române şi celebrele „Humvee" se pun în mişcare. Luaţi prin surprindere, am început să dăm din colţ în colţ în ţarcul nostru, precum hamsterii într-un acvariu de sticlă. Evenimentul pentru care făcusem câteva cărămizi de chirpici de căciulă în camion se consuma. Unui oficial american i se face milă de noi şi ne ia cu el „în mijlocul evenimentului", cu condiţia să stăm aproape. Într-un cârd total dezorganizat, în alergarea după cel mai bun cadru, ne-am risipit printre militari. Scenariul, simplu. Liderii unei grupări se ascundeau într-o locuinţă dintr-un sătuc. Militarii, înarmaţi, ocupă poziţiile, înconjoară locaţia, un grup intră în locuinţă, se aud ţipete, se scoate un rănit, iar, la scurt timp, soldaţii ies cu doi suspecţi, arabi de-a dreptul, dacă era să te iei după fularele de pe cap. Sunt urcaţi într-un camion care pleacă, urmat de celelalte autovehicule militare. În urma lor, „sătenii" au început să facă scandal, cerând eliberarea confraţilor. Pentru potolirea lor, este trimis un detaşament de restabilirea ordinii, înarmat cu scuturi şi bastoane. Misiunea este încheiată cu succes - toată lumea este împrăştiată şi liniştea redobândită.

Eliberaţi scena...

Rând pe rând, militarii se urcă într-un camion şi pleacă. Miraţi că totul s-a terminat brusc, precum elefantul fără coadă, toată lumea aşteptându-se măcar la un pac-pac acolo, întrebăm: „Asta a fost TOT?!?!", „Cam da", ni se răspunde. Ne uităm în stânga, în dreapta.... Între-adevăr, puţina acţiune se finalizase. Exerciţiul fusese frumos, bine pus la punct, executat cu profesionalism, dar, sincer, am văzut chestii mai interesante şi mai de efect la jandarmii de la Gruparea Mobilă. Se mai iau câteva interviuri, în care americanii au lăudat, ca şi până acum, de altfel, ospitalitatea românească şi cât de impresionaţi sunt de mâncarea locală, iar aici nu mi s-a părut că mai exagerează - ciorbe, peşte şi mult porc. Se mai trag câteva cadre, poze cu militarii americani, cu armă şi fără, în camion sau lângă el, că, nah, dacă ştirea tot nu este ce se aştepta, măcar poze de Facebook să fie, să moară cele câteva sute de prieteni virtuali de ciudă. Într-un final, suntem îmbarcaţi iar, în acelaşi camion, suntem număraţi şi de data asta li se face milă de noi: lasă prelata şi pornim spre şosea, spre lumea civilizată, dar, chiar şi aşa, praful îşi croia drum spre noi, parcă să ne oftice. Militarul american care ne însoţea a schimbat câteva vorbe cu noi şi ne-a povestit că, în urmă cu o săptămână, fusese într-un club din Constanţa, iar, când a venit vorba de fete, faţa i s-a luminat toată: „Awesome". Măcar atât să avem şi noi: ospitalitate, mâncare bună şi femei, poate toate astea vor aduce ceva bani la buget.

http://lideruldeopinie.ro