Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:55 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de Opinie Au furat… mărunţişul

ro

18 May, 2011 12:57 962 Marime text

Două persoane suspectate de comiterea unui furt dintr-o casă de schimb valutar din Eforie Sud au fost prinse în câteva ore de la comiterea faptei. Datorită modului de lucru, oamenilor legii nu le-a fost greu să dea de urma lor. Evenimentul a fost sesizat prin 112, în dimineaţa zilei de 16 mai a.c., în jurul orei 4.00, de către dispeceratul unei societăţi de pază şi protecţie, cu privire la faptul că, la o casă de schimb valutar din localitate, uşile sunt deschise, iar sistemul de alarmă antiefracţie este pornit. La faţa locului a fost trimis iniţial un echipaj de la Poliţia Eforie, care, din primele cercetări efectuate la faţa locului, a constatat că cele două uşi de acces ale punctului de lucru au fost descuiate, neexistând urme de forţare. Ancheta a fost continuată de către o echipă de criminalişti, sub coordonarea procurorului de serviciu.

Spargere cu chei potrivite

S-a stabilit că echipa de intervenţie a firmei de pază a ajuns la exchange-ul la care s-a declanşat alarma în aproximativ trei minute de la primirea înştiinţării, dar nu au mai găsit nimic la faţa locului, nicio persoană suspectă. Când au pătruns în incintă, anchetatorii au stabilit că becurile erau sparte, iar uşa seifului descuiată şi deschisă, în interior aflându-se o sumă importantă de bani (aproximativ 80.000 lei şi 6.000 euro), rezultând, în urma inventarului, lipsa a doar (!!!) 3.500 lei şi a unui DVD-ROM ce stoca imaginile video înregistrate de camera aflată în incinta casei de schimb valutar. Neexistând urme de forţare şi hoţii părând că acţionează la fix, ştiind unde sunt amplasate exact toate obiectele, oamenii legii au concluzionat că cel sau cei care au comis fapta sunt de-ai casei. Mergând din aproape în aproape, au aflat că una dintre casiere deţinea toate cheile de la casa de schimb valutar, numai că aceasta a sesizat lipsa lor în momentul în care Poliţia i-a bătut la uşă. Pe lângă chei, din casa femeii lipsea şi fiul acesteia, Eduard Bălănică de 28 de ani.

"Lucraţi" la bani din întâmplare

Ştiind pe cine să caute, poliţiştilor nu le-a fost greu să îl găsească pe suspect, dar şi pe prietenul acestuia, Ionuţ Nica, de 30 de ani, cel care îl ajutase la comiterea jafului. Asupra lor au fost găsiţi mare parte din „mărunţii" lipsă din casa de bani, iar DVD-ul a fost recuperat ulterior, dar avariat. Eduard Bălănică era familiarizat cu exchange-ul unde lucra mama sa şi ochise locul în care se ţineau banii mulţi şi unde mărunţişul şi a crezut că va acţiona la fix, umplându-se de bani în câteva minute. Spre ghinionul său, locul banilor fusese inversat chiar de către mama sa, cu o seară înainte. Acum, cei doi sunt cercetaţi în stare de libertate, pentru furt calificat.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii