Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:00 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de Opinie Se caută sponsori pentru protejarea… Protecţiei Mediului

ro

04 Mar, 2011 12:27 887 Marime text
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa a devenit „Cenuşăreasa" Ministerului Mediului. Situaţia financiară a instituţiei este dezastruoasă. Şeful APM Constanţa, Senol Zevri, nu ştie acum de unde să mai facă rost de bani pentru a susţine activitatea instituţiei. Bugetul alocat în primul trimestru al acestui an este cu 52% mai mic faţă de cel alocat în aceeaşi perioadă a anului anterior şi, colac peste pupăză, din trimestrul II instituţia nu are alocat nici un bănuţ pentru benzină.

Mână-ntinsă la Poliţia săracă...

„Avem o staţie de radioactivitate în Cernavodă. Sunt 30 de kilometri ce trebuie parcurşi zilnic până acolo pentru că prelevăm probe de apă din Dunăre. Avem şi un auto-laborator şi maşina instituţiei care, zilnic, face drumuri la trezorerie, bancă, poştă. O utilizăm pentru deplasările în interes de serviciu la Bucureşti, Galaţi etc.", a afirmat directorul Senol Zevri. Prin lipsa banilor de benzină, este subminat întregul program de monitorizare a calităţii aerului impus de Comisia Europeană şi asumat de Guvern. Şi toate aceste riscuri pentru o economie de 1.250 lei pe lună, căci atât combustibil consumă APM Constanţa pentru activităţile zilnice. Şi pentru că a fost nevoit să facă restructurări, printre cei opt angajaţi care au părăsit Agenţia, s-a numărat şi unicul şofer al instituţiei. Directorul s-a descurcat însă. A găsit un fel de sponsorizare de la o firmă din Cernavodă care „a donat" un şofer. Există şi situaţii când piesele instalaţiilor se strică, iar instituţia nu are ce să facă din cauza banilor insuficienţi. Cum săracul la sărac trage, APM a găsit ajutor la Poliţia din Seimeni care a acceptat racordarea la reţeaua lor de curent a punctului de monitorizare de acolo. „Ei suportă costurile facturii la energie. Am avut şi probleme pentru că Poliţia ne-a spus că, din cauza crizei, nu ne mai pot suporta pe reţea, dar s-a rezolvat până la urmă. Peste 50% din bugetul nostru merge spre aceste staţii de monitorizare. Sunt vitale. Nu le putem închide şi reporni când strângem bani, aşa că suntem în plin proces de a căuta sponsori. Altfel nu vom face faţă", a precizat Senol Zevri.

Cade clădirea pe ei

Dincolo de toate aceste probleme, nici munca la birou nu este lipsită de griji. Calculatoarele sunt depăşite şi abia mai funcţionează. Nu de puţine ori angajaţii au fost nevoiţi să-şi aducă de acasă diverse componente de calculator care au căzut, inclusiv tastatură, mouse etc. Contractul de service costă 1.100 lei pe lună, dar degeaba există dacă instituţia nu are bani să cumpere piese. „Am întocmit o situaţie legată de modernizarea tehnicii IT şi am ajuns la costuri de 18.800 lei. Am solicitat banii Ministerului şi aşteptăm răspuns", a declarat şeful APM Constanţa. Clădirea în care funcţionează Protecţia Mediului se află într-o avansată stare de degradare. Pereţii sunt crăpaţi peste tot şi cad bucăţi de tencuială. Arhiva este în pericol din cauza plafonului prin care intră apa de ploaie. „Ultima oară s-a inundat luna trecută când a plouat. Ne-au udat nişte dosare", a povestit Senol Zevri. Sala de şedinţe nu mai este funcţională de mult din aceleaşi motive: plouă şi ninge înăuntru. Dacă nu se iau repede măsuri, tavanul riscă să se prăbuşească. „Aici nu s-au făcut reparaţii de ani buni. Este nevoie de un milion de lei pentru reparaţii capitale, dar niciodată nu vom primi banii de la Minister pentru că nu sunt, deşi ni s-a promis că se vor face eforturi", a conchis şeful APM Constanţa, Senol Zevri.

lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii