Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:17 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Inundatiile rup stavilarul infometarii!

ro

15 Jul, 2010 00:35 660 Marime text

Agricultura constănţeană a pierdut 4.827,5 hectare de teren în urma inundaţiilor din ultimele zile. Cea mai mare suprafaţă afectată este cea cultivată – 3.961,5 hectare, în timp ce 866 hectare de păşuni, fâneţe şi ogoare au fost afectate de inundaţii. Potrivit datelor furnizate de directorul Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală (DADR) Constanţa, Boris Parpală, culturile de grâu şi secară au pierdut 1.138 de hectare. „Au fost afectate, de asemenea, 698 hectare de orz şi orzoaică, 708 hectare de floarea-soarelui şi 1.225,5 hectare de alte culturi. În ceea ce priveşte ogoarele, 700 de hectare au fost afectate de inundaţii, precum şi 166 hectare de păşuni şi fâneţe”, a afirmat Boris Parpală. Valoarea totală a pagubelor produse agriculturii se ridică la peste 8,3 milioane lei noi. Zonele cele mai grav afectate sunt Cogealac – Mihai Viteazu şi Gârliciu. Agricultorii au rămas, anul acesta, pe cont propriu şi trebuie să meargă pe propriile asigurări în caz de calamităţi (grindină, furtună, inundaţii etc.) şi asta din cauză că statul nu le mai dă niciun ban după ieşirea din vigoare a Legii privind despăgubirile în caz de calamitate. Prin această lege, statul plătea de două ori: un procent din prima de asigurare pentru fermieri şi despăgubirea în caz de calamitate.

Legi modificate

Ca urmare a nenumăratelor sesizări ale agricultorilor şi firmelor de asigurări, ministerul de resort a notificat Uniunea Europeană pentru a se adopta o nouă Lege a calamităţilor naturale. Astfel, fiecare producător agricol va trebui să aibă un istoric pe trei ani al fermei sale privind producţia obţinută. Dacă în anul 4 sau 5 se confruntă cu o calamitate, despăgubirea pentru pierderile de la momentul respectiv se alocă şi în funcţie de media ultimilor trei ani. În tot acest timp, asiguratorii au atras atenţia asupra schimbărilor climaterice şi asupra faptului că unele dintre riscurile asigurabile nu vor putea fi acoperite exclusiv de mediul privat. Grindina şi seceta provoacă tot mai multe daune fermierilor, iar pentru a fi acoperite este necesară, potrivit specialiştilor în asigurări, implicarea statului prin acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale.

Probleme la nivel naţional

La nivel naţional, din ultimele declaraţii depuse la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) reiese că suprafaţa agricolă afectată de inundaţii este de 243.000 hectare. Suprafaţa raportată ca fiind afectată reprezintă circa 3% din totalul terenurilor agricole. Cele mai multe culturi luate de viituri sunt cele de rapiţă, grâu şi porumb. Inexplicabil este faptul că multe dintre raportările privind terenurile calamitate vin din judeţe care nu au fost inundate! Întrebat ce măsuri ar putea lua în cazul în care ar putea exista dubii cu privire la veridicitatea informaţiilor primite din judeţe legate de terenurile calamitate, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, a afirmat că singurul lucru pe care îl poate face este să trimită în teritoriu Corpul de control al ministerului, care să verifice dacă cifrele sunt adevărate, iar dacă acestea se dovedesc a fi false, să îi demită pe cei responsabili.

www.lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii