Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:33 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Cenaclul “Flacara” la Zilele Navodarilor

ro

02 Aug, 2010 14:04 878 Marime text

Timp de trei zile, năvodărenii, ca şi turiştii veniţi pe litoralul românesc au avut ocazia să se distreze la una dintre cele mai îndrăgite petreceri de la malul mării. Administraţia locală susţine că, deşi au existat destule voci împotriva organizării evenimentului, pe motiv de criză economică, primarul Nicolae Matei consideră că oraşul Năvodari are nevoie de viaţă, de distracţii şi petreceri care să atragă turiştii. „Pentru a ajunge staţiune turistică, oraşul trebuie să aibă, săptămânal, evenimente”, a declarat edilul. El susţine că a găsit o ofertă „de criză” pentru care s-au cheltuit, din bugetul local, în jur de 50.000 de lei. „Suma reprezintă cam 20% din ce se cheltuia în anii anteriori, însă nivelul festivalului nu va scădea”, a precizat Nicolae Matei.

Aşa cum au promis organizatorii, spectatorii au avut parte de muzică pentru toate gusturile, de la disco, hip-hop, muzică populară la manele. Pe scenă au urcat nume sonore, precum Ileana Ciuculete, Vacanţa Mică, Aurelian Temişan, Vali Vijelie, Fabio, Maria Ciobanu şi alţii. Una dintre marile mulţumiri ale primarului a fost aceea că nivelul cultural al ediţiei de anul acesta a crescut datorită prezenţei la eveniment a Cenaclului „Flacăra“ şi a poetului Adrian Păunescu. La „Zilele oraşului Năvodari” au fost invitaţi şi turcii din oraşul Gemlik, localitate cu care năvodărenii s-au înfrăţit cu ceva vreme în urmă. Oaspeţii au participat la toate manifestările pregătite de autorităţile locale, ba, mai mult, au jucat fotbal cu consilierii locali. Am putea spune chiar că aleşii locali năvodăreni s-au specializat în meciuri de fotbal, pregătind mai multe reprize cu surprize şi cu echipa artiştilor. Au dat cu piciorul în… balonul rotund Rică Răducanu, Axinte, Garcea, Frankfurt, Aurelian Temişan. Însă, fotbalul nu a fost singura atracţie sportivă a manifestărilor: nu au lipsit meciurile de rugby, box, partidele de table. Pentru agenţii economici, primăria a asigurat spaţii speciale pentru desfacerea produselor pe toată perioada manifestărilor în zona stadionului CS Năvodari. Zilele oraşului nu se puteau încheia fără una dintre cele mai atractive momente ale oricărui eveniment de gen – focurile de artificii.

www.lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii