Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:59 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Casele de Cultură cer ajutorul Ministerului Culturii - Strigătul unui mut către un surd

ro

15 Nov, 2010 11:58 766 Marime text

Casele de cultură din România niciodată nu au primit vreun ajutor din partea statului, căci Ministerul Culturii, cel care teoretic le-ar putea lua sub aripa sa, le-a ţinut tot timpul la distanţă. Autofinanţarea este singura soluţie. Soluţie din ce în ce mai puţin viabilă. Directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Constanţa, Gheorghe Ungureanu, este de părere că măcar un mic ajutor ar trebui să vină din partea Ministerului Culturii, minister căruia, de altfel, i-au fost trimise note oficiale prin care i se cerea sprijinul. Cei care s-au tot perindat pe la cârma Ministerului Culturii probabil nu au considerat că este o solicitare demnă de luat în calcul, aşa că peste aceste hârtii s-a pus praful. Casa de Cultură de la malul mării, care face parte, la fel ca toate suratele sale, din Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură, încă reuşeşte să supravieţuiască, dar rămâne de văzut şi pentru cât timp. Gheorghe Ungureanu a precizat că spaţiile din Casa de Cultură, care sunt, la această oră, închiriate, nu mai aduc bani ca altădată, când chiriile erau mult mai mari. Concret, suma astfel obţinută nu acoperă nici jumătate din cheltuielile lunare. Salvarea au constituit-o diversele simpozioane ori alte acţiuni de genul acesta, care, fiecare în parte, aduce la bugetul Casei câteva mii de euro, în funcţie de amploarea manifestării. Preţurile au scăzut, însă, şi aici în ultima perioadă, deoarece s-a mers pe premisa că şi pentru cei interesaţi contează mult tarifele, aşa că s-a sperat la un venit mai mic, însă sigur.

Nici vorbă de modernizări

Utilităţile şi salariile angajaţilor, fără cheltuielile neprevăzute, scot lunar din vistieria Casei de Cultură Constanţa în jur de 40.000 lei. În ciuda acestui fapt, Gheorghe Ungureanu a precizat că nu se confruntă, cel puţin momentan, cu problema datoriilor, iar cei 13 angajaţi şi-au primit salariile la timp. Ar fi, însă, nevoie de o renovare, de aer condiţionat, de sisteme profesionale de lumini şi sunet, iar în plus, nici câţiva angajaţi în plus nu ar strica. Toate acestea rămân, însă, doar la stadiul de dorinţă. Cheltuielile neprevăzute, cum a fost şi cea din primăvară, când a fost necesară înlocuirea câtorva conducte, lucrare ce a costat aproximativ 60.000 lei, determină ca eventuale investiţii să fie imposibile. Directorul Casei de Cultură mizează să facă acest lucru cu ajutorul fondurilor europene pe care speră să le poată accesa.

Cultură pe stomacul gol

Situaţia în care se află, la această oră, toţi angajaţii din sectorul bugetar, alături de pensionari, dar şi de cei care lucrau până mai ieri în privat, dar au rămas fără un loc de muncă, nu a reuşit să fure constănţenilor măcar un singur lucru: nevoia de frumos. Marii actori ai României care au ajuns la Constanţa, începând cu sfârşitul lunii septembrie, au fost aşteptaţi cu sufletul la gură. De fiecare dată, aproape toate cele 700 de locuri au fost ocupate. Directorul Casei de Cultură, Gheorghe Ungureanu, a precizat că problemele economice cu care se confruntă şi constănţenii nu au reuşit să-i îndepărteze de spectacole. A fost o adevărată surpriză, plăcută, de altfel, ca premiera „Sinucigaşul", o comedie amară, care l-a avut în rolul principal pe Dan Puric, să se joace cu casa închisă, chiar dacă preţul biletelor a atins 100 de lei.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii