Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:19 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jurnal de Constanţa Şoferul unui Matiz burduşit cu scrumbie, urmărit de poliţiştii de frontieră constănţeni

ro

17 Mar, 2011 11:50 1217 Marime text

Marţi, 15.03.2011, poliţiştii de frontieră constănţeni au avut parte de ceva mai multă acţiune ca de obicei. În urma unor controale, poliţiştii au reţinut în vederea confiscării aproximativ 100 kg peşte de la două persoane care nu deţineau documente legale de provenienţă şi transport.

Astfel, în timp ce derulau o acţiune în zona localităţii Tuzla, pe DN 39, oamenii legii au semnalat autoturismului Matiz condus de Mircea Banu, de 57 de ani, din Mangalia, să tragă pe dreapta. Şoferul a simulat intenţia de a opri, dar brusc a schimbat direcţia de mers, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au pornit în urmărirea lui. În localitatea Tuzla au reuşit să-l oprească, l-au legitimat şi au verificat portbagajul autoturismului. Aşa au descoperit că şoferul avea în maşină cinci saci cu aproximativ 70 kg de scrumbie, pentru care nu deţinea documente legale. Referitor la provenienţa peştelui, Banu a declarat că l-a găsit pe un câmp. În ceea ce priveşte refuzul de a opri la control, şoferul nu a avut nicio explicaţie coerentă. În consecinţă, bărbatului i-a fost întocmită lucare penală ce a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Peştele, a cărui valoare este estimată la 260 de lei, a fost predat, pe bază de proces verbal, spre valorificare, unei societăţi de profil abilitate.

A două persoană depistată cu peşte pentru care nu avea documente de provenienţă este Niculae Nicolescu, de 59 de ani, din Constanţa. Bărbatul a fost depistat în zona Chituc, cu 20 kg de peşte de diverse specii (şalău, caras, babuşcă) în portbagajul maşinii cu care se deplasa.

http://www.jurnaldeconstantaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii