Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:45 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Festivalul Callatis 2011 se mută la Roma

ro

09 May, 2011 14:09 2176 Marime text
„Am plecat de la Mangalia pentru că nu puteam lucra cu primarul Tusac", afirmă organizatorul evenimentului, regizorul Cornel Diaconu -

Organizatorul Festivalului Callatis, regizorul Cornel Diaconu, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că motivul pentru s-a decis ca, anul acesta, evenimentul să nu mai aibă loc la Mangalia este proasta colaborare pe care a avut-o cu primarul Mihai Claudiu Tusac. Ediţia din 2011 a Festivalului Callatis va avea loc, tot la mijlocul lunii august, dar la Roma, în Italia, în urma unei invitaţii pe care organizatorii au primit-o din partea administraţiei locale de acolo.

„Nu se mai putea lucra cu Tusac, era de o infatuare exagerată. Au fost multe probleme. La ultima ediţie organizată cu sprijinul primăriei, echipa nu a fost plătită, avem procese, dintre care trei am câştigat şi au mai rămas două legate de marcă şi de decoruri. Nu mai puteam lucra, Tusac nu are deschidere faţă de noi", a declarat Diaconu.

Potrivit afirmaţiilor sale, intenţia organizatorilor este aceea ca festivalul să revină la Mangalia o dată cu schimbarea administraţiei locale. De altfel, Diaconu afirmă că, la ultimele ediţii, a încercat să aibă o bună comunicare cu Tusac, pentru a putea păstra evenimentul acolo unde îi este locul, la Mangalia, dar nu s-a putut, din cauza comportamentului primarului.

Declaraţiile lui Diaconu au fost susţinute şi de către preşedintele PIN, Lavinia Şandru, care a declarat că Tusac este principalul vinovat pentru faptul că festivalul cu tradiţie pentru oamenii din Mangalia nu se va mai desfăşura acolo în 2011.

„Îl invităm şi pe domnul Tusac să vină la eveniment, dar să ştiţi că evenimentul a plecat de la Mangalia din cauza dânsului. Primarul Tusac, ajuns primar datorită unui vot politic - că altfel nu ar fi strâns nici voturile familiei -, în loc să sprijine acest eveniment de mare amploare, le-a intentat vreo cinci procese organizatorilor ", a declarat Lavinia Şandru.

 

Trei zile, „Cetatea Eternă" este a românilor

Totuşi, liderul PIN a afirmat că mutarea la Roma pentru acest an nu poate să aducă decât beneficii, festivalul având astfel posibilitatea să capete recunoaştere internaţională. Lavinia Şandru a precizat că toate costurile vor fi acoperite de către sponsori din România şi din Italia, subliniind şi sprijinul foarte mare acordat de Primăria Romei.

„Asociaţia ProFamilia, împreună cu Asociaţia Românilor din Italia şi Primăria Romei, ne-au propus organizarea acestui eveniment acolo. Am fi fost nebuni să nu acceptăm. Viceprimarul Romei chiar ne-a spus că, timp de trei zile, «Cetatea Eternă» este practic a noastră. Cred că va fi un lucru foarte benefic pentru românii de acolo. Avem posibilitate să prezentăm o altă imagine a românilor decât cea care este percepută la nivel european", a declarat Lavinia Şandru. De asemenea, ea a specificat că este posibilă şi participarea lui Silvio Berlusconi în jurul pentru secţiunea Miss Diaspora, premierul italian fiind recunoscut pentru pasiunea pe care o are pentru femeile frumoase.


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii