Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:19 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Antonella Marinescu si Eduard Martin, in topul datornicilor parlamentari de Constanta

ro

22 Jul, 2010 13:40 888 Marime text

Dintre parlamentarii constănţeni a căror zestre poate fi încă examinată de toţi cei interesaţi, Antonella Marinescu şi Eduard Martin au reuşit să acumuleze cele mai mari datorii.

Deputatul liberal Gheorghe Dragomir menţionează în declaraţia sa de avere din 18 iunie un singur contract de împrumut fără dobândă conform actului notarial încheiat între Petre Dragomir şi Doiniţa Dragomir şi virat cu OP în 10.12.2009. Împrumutul are o valoare de 112.200 de lei şi este scadent la 2019.

Pe de altă parte, liberalul mai are două fonduri de investiţii în valoare totală de aproximativ 420.000 de lei. Apoi, Gheorghe Dragomir mai are un cont din 2005 în valoare de aproximativ 1.000 de lei.

Recorduri social-democrate

Social-democratul Eduard Martin scrie în declaraţia de avere completată cu data de 15.06.2010 că are datorii de aproximativ 340.000 de lei. Una dintre datorii, de 180.000 de lei, avea ca termen scadent anul 2008, iar cealaltă în 2015, după ce a contractat anul acesta un împrumut de 162.080 de lei, potrivit propriilor declaraţii.

În schimb, el are aproximativ 214.000 de lei şi 35.833 de euro în numeroase conturi. Apoi, Eduard Martin mai precizează că a făcut şi trei împrumuturi în nume personal în valoare totală de aproximativ 680.000 de lei.

Colega sa de partid din Camera Deputaţilor, Antonella Marinescu, notează în declaraţia de avere din 15.06.2010 că are datorii de aproximativ 110.000 de euro. În ceea ce priveşte activele financiare, trebuie remarcat şi faptul că ea mai are trei conturi (unul din 2007 şi două conturi din 2008) în valoare totală de aproximativ 110.000 euro.

Fără datorii


Cristina Dumitrache face parte şi ea dintre social-democraţii ale căror declaraţii de avere au rămas afişate pe site-ul Camerei Deputaţilor. Situaţia în cazul ei este foarte simplă: nu are niciun fel de datorii şi nici conturi, depozite bancare, fonduri de investiţii sau de economisire.

Nici reprezentantul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), Aledin Amet, nu are datorii. În declaraţia sa de avere, completată la 8.06.2010, el precizează însă că are două depozite bancare în valoare de 40.000 de euro şi alte două depozite, în valoare totală de 30.000 de lei.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii