Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adevărul de Seară Scene terifiante - o elevă de liceu a fost bătută cu sălbăticie într-un parc din Constanţa

ro

26 Oct, 2010 12:01 843 Marime text

O elevă a Liceului Energetic a fost agresată cu sălbăticie în urmă cu puţin timp într-un parc din Constanţa. Fata a fost atacată , azi după- amiază, de un individ înarmat cu o seringă plină cu un lichid ce părea a fi sânge, a fost bătută, trântită, agresorul fiind, se pare, un fost poliţist.

Update 19.00 „Eu m-am speriat şi am rămas pe loc. Bianca a luat-o la fugă, el s-a luat după ea, a prins-o, a trântit-o într-un tufiş şi a început să o lovească. Colegul cu care eram a sunat imediat la 112. În câteva minute a venit un poliţist şi l-a tras de pe colega mea", a declarat Sandra Dima, colega victimei.

Update, ora 18.21: Prietenii tinerei au declarat că agresorul este un fost poliţist. „Se numeşte Marius Ionuţ Magda. S-a urcat pur şi simplu pe ea", a declarat Bogdan Ciobanu (21 de ani), un cunoscut al tinerei agresate.Când au venit poliţiştii l-au găsit pe agresor dezbrăcat în chiloţi , încercând să o violeze pe elevă. Magda a fost până anul trecut angajat al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi, pe un post de agent, însă şi-a dat demisia pe motiv că este prost plătit.

Incidentul s-a produs în parcul din faţa Liceului Energetic, în această după- amiază. Victima este Bianca Leucă (16 ani), o tânără care ieşea de la ore însoţită de câţiva colegi. Individul care a acostat-o şi i-a cerut iniţial o ţigară, apoi le-a ameninţat să stea pe loc altfel bagă seringa în ele. Pentru că fata a refuzat, a lovit-o cu o cruzime greu de imaginat. Agresorul, un fost poliţist a fost reţinut şi este audiat la Secţia 1 Poliţie.

Cătălin Leucă, tatăl victimei

Tatăl tinerei, Cătălin Leucă, a aflat prin ce a trecut fiica sa de la poliţişti. El se află acum la sediul Secţiei 1 Poliţie, însoţit de prietenii fetei, martori la scenele de groază, aşteptând ca poliţiştii să îi dea lămuriri.

Victima se află în acest moment la Serviciul Judeţean de Medicină Legală.

www.adevarul.ro/locale/constanta

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii