Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:06 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Uniunea Democrată Tătară cu sediul în județul Constanța a cerut, dar nu a primit statut de utilitate publică (DOCUMENTE)

ro

10 Mar, 2022 00:00 4051 Marime text
  • Guvernul avea pe ordinea de zi a ședinței de ieri proiectul prin care urma să recunoască asociația Uniunea Democrată Tătară ca fiind de utilitate publică
  • Uniunea are sediul la Medgidia și este condusă de Naim Belgin, iar președinte de onoare este fostul deputat al tătarilor, Sali Negiat
  • Logoul Uniunii Democrate Tătare este o geamie stilizată cu patru minarete, având în centru simbolul tătăresc “tarak tamga”, apoi patru petice de pămȃnt care o încadrează
  • Președintele UDT, Naim Belgin a declarat pentru ZIUA de Constanța că odată cu recunoașterea statutului Uniunii, aceasta va putea realiza proiecte și în parteneriat cu autoritățile locale
  UPDATE:

Inițial proiectul s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de ieri, însă ulterior nu a mai intrat în dezbateri.
Oficial, departamentul Juridic din cadrul Departamentului Interetnic a precizat pentru ZIUA de Constanța că nu are alte informații în legătură cu neincluderea pe lista finală a proiectelor aflate în ședința de Guvern din 9 martie 2022.


Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de ieri, era anunțat proiectul prinvind recunoașterea asociației Uniunea Democrată Tătară ca fiind de utilitate publică.
Proiectul nu a mai intrat însă în ședință.

Departamentul Juridic din cadrul Departamentului de Relații Interetnice (n.r. în calitate de inițiator) a precizat pentru ZIUA de Constanța că nu are alte informații în legătură cu neincluderea pe lista finală a proiectelor aflate în ședința de Guvern din 9 martie 2022.

Proiectul poate fi consultat în secțiunea „documente”.

Uniunea are sediul la Medgidia și este condusă de Naim Belgin iar președinte de onoare este fostul deputat al tătarilor, Sali Negiat.
Uniunea Democrată Tătară este o organizaţie etno-confesională a tătarilor înfiinţată în 2008.

În urma discuţiilor începute la data de 18 mai 2007 s-a alcătuit un comitet de iniţiativă care a luat hotărȃrea de înfiinţare a Uniunii Democrate Tătare cu scopul de a asigura implicarea tuturor tătarilor indiferent de condiţia lor socială la deciziile care privesc comunitatea musulmană în general şi cea tătară în special.

Dobândirea personalității juridice s-a obținut în temeiul Legii nr. 21/1924 prin sentinţa civilă de dobândire a personalitatii juridice: încheierea Nr.40/PJ/04.08.2008.

UDT are codul fiscal nr. 24419791, anul 2008, eliberat de Ministerul de Finanţe.

Scopul propus al Uniunii este conservarea, dezvoltarea şi promovarea identităţii din punct de vedere lingvistic, cultural, istoric, al tradiţiei, al obiceiurilor şi al religiei comunitaţii turco-tătare musulmane din România precum şi integrarea acestora în viaţa social-economic-culturală română precum si implicarea tuturor nivelurilor sociale exceptȃnd acapararea deciziilor de către false elite care se luptă doar pentru conservarea unor privilegii, stabilirea de legături culturale cu comunităţile turco-tătaro-musulmane din afara Romȃniei.

Logoul Uniunii Democrate Tătare este o geamie stilizată cu patru minarete, având în centru simbolul tătăresc “tarak tamga”, apoi patru petice de pămȃnt care o încadrează.

Cercul în care este încadrat simbolul tătăresc “tarak tamga” simbolizează unitatea, cele patru petice de pămȃnt simbolizează lumea întreagă, „din cele patru colţuri ale lumii”, „tarak tamga” =libertatea, creativitatea şi iubirea tătarilor iar geamia religia islamică pe care au îmbrăţişat-o.

Consiliul Director desfăşoară activitatea pe comisii de specialitate:

Comisia de Cultură Culte şi Tradiţii împarţită în două departamente : Comisia de Cultură şi Culte (licenţiat în drept islamic) și Comisia de Tradiţii.
Comisia Tineret şi Sport, Comisia Organizare şi Protocol, Comisia Financiară, Comisia de Etică şi Legislaţie, Comisia Social-Economică,Comisia Învăţământ şi Educaţie, Comisia Probleme Rurale, Comisia de Femei și Comisia Publicaţii şi Mass-Media.

Înaintea ședinței de Guvern de ieri, președintele UDT, Naim Belgin a declarat pentru ZIUA de Constanța că odată cu recunoașterea statutului Uniunii, aceasta va putea realiza proiecte și în parteneriat cu autoritățile locale.

Unul dintre proiecte vizează înființarea unor sate medievale în comuna 23 August și în municipiul Medgidia, în care să aibă loc evenimente și festivaluri săptămânale.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii