Senatorul Chiţac, despre „amnistia fiscală sau pescuind în ape tulburi“!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:21 20 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatorul Chiţac, despre „amnistia fiscală sau pescuind în ape tulburi“!

ro

11 Aug, 2018 00:00 379 Marime text
Tema principală a ultimelor săptămâni, dacă excludem subiectul modificărilor din justiţie, a fost amnistia fiscală. Senatorul de Constanţa Vergil Chiţac afirmă cu tărie că nu este un specialist în domeniul economic sau fiscal, dar, chiar şi aşa, mărturiseşte că „urmărind ideile pe care mai marii diriguitori ai ţării le-au vehiculat, sunt destul de confuz cu privire la ce se doreşte şi cum se va face”.
 
Despre subiectul amnistie, senatorul face în continuare câteva consideraţiuni personale: „Amnistia fiscală este o măsură prin care unei companii i se şterge datoria la bugetul de stat pe care a acumulat-o. Ca şi cum această datorie nu ar fi existat niciodată, compania devine complet imaculată, ca oricare din cele care şi-au plătit conştiincios taxele către bugetul de stat.

Datoriile persoanelor fizice şi juridice însumează circa 100 miliarde de lei din care 90 de miliarde sunt ale companiilor de stat, 17 miliarde pot fi recuperate şi 3 miliarde sunt ale persoanelor fizice. Ele au fost cauzate în principal, de neplata contribuţiilor sociale şi le putem spune „datorii de bază”. Peste datoriile de bază s-au acumulat dobânzi şi penalităţi care au majorat foarte mult sumele datorate. Abordarea celor de la Ministerul de finanţe a fost neclară din moment ce iniţial Eugen Teodorovici vorbea despre o amnistie fiscală ce se va aplica deopotrivă persoanelor fizice şi juridice iar peste câteva zile acelaşi ministru declara că: „De amnistia fiscală ar putea beneficia companiile de stat cu datorii istorice” - apreciază parlamentarul.
 
Plecând de la aceste considerente analiza sa, continuă: „Amnistia fiscală nu e un proces moral, ca atare nu poate fi justificată decât dacă există un fundament economic foarte solid; Teoretic o astfel de măsură nu trebuie luată pentru că induce în economie sentimentul de nedreptate pe care îl au cei care au fost corecţi şi şi-au plătit la timp datoriile. În cel mai bun caz li s-ar putea şterge dobânzile şi penalităţile însă datoriile de bază ar trebui să rămână şi fireşte să fie rambursate; Cine ar trebui să beneficieze de „onorabilitatea” pe care o aduce amnistia fiscală? Numai acele companii care în ultimii ani nu au mai acumulat datorii, rezistă pe piaţă sunt viabile economic. De ce să amnistiem fiscal companiile care încă mai produc pierderi? Ca să mai producă în continuare? Mai bine le vindem sau dacă nu găsim cumpărători le închidem; Dacă însă nu se urmăreşte decât ca aceste companii să poată participa la licitaţii organizate de Guvern, pentru că dacă sunt datoare le este interzis şi să fie înştiinţate cu prioritate de Guvern, conform unui memorandum recent aprobat, însemnează că lucrurile iau o turnură politică şi nu mai au nimic de a face cu economia. Este o măsură prin care bani de la buget, se vor duce spre aceste companii şi de aici la clientela politică” - conchide senatorul constănţean.

Ti-a placut articolul?

Comentarii