Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:13 25 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședință pentru învestirea noului Guvern Orban, programată astăzi

ro

24 Feb, 2020 08:09 1409 Marime text
Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună, luni, de la ora 16,00, pentru învestirea noului Guvern Orban.

Potrivit regulamentului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru ca şedinţa în care se va vota învestirea Guvernului Orban II să se poată desfăşura, este nevoie de prezenţa în sală a cel puţin 233 de parlamentari, astfel încât să se asigure cvorumul necesar şedinţelor comune, scrie Agerpres.

PSD, Pro România şi ALDE au anunţat că parlamentarii nu vor participa la şedinţă.

"Decizia PSD este că luni vom fi prezenţi cu toţii la grupurile parlamentare şi nu vom participa la votul de învestire a Guvernului Orban. Motivarea este clară: aşteptăm răspunsul Curţii Constituţionale, dacă este constituţional, chiar dacă este demis, un premier rămas interimar să fie iar desemnat", a spus, miercuri, preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu.

Şi liderul Pro România, Victor Ponta, a anunţat că parlamentarii partidului nu doresc să participe la "ceea ce este o piesă de teatru de prost gust".

De asemenea, deputatul ALDE Varujan Vosganian a declarat vineri că formaţiunea pe care o reprezintă nu va participa la şedinţa Parlamentului de luni, principalul motiv fiind că aşteaptă răspunsul la sesizarea Curţii Constituţionale.

Liberalii doresc respingerea Cabinetului Orban II pentru a trece la alegerile anticipate. Pentru a pica la vot învestirea Guvernului, este nevoie ca în favoarea lui să voteze un număr mai mic de 233 de parlamentari.

În 10 februarie, premierul desemnat Ludovic Orban a depus la Parlament lista noului Cabinet, care cuprinde aceiaşi miniştri ca în Guvernul anterior, precum şi programul de guvernare actualizat.

Ti-a placut articolul?

Comentarii