Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:52 01 10 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ
a

Reuniune extraordinară a miniștrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene. Ce s-a discutat

ro

28 Feb, 2022 19:21 2110 Marime text


Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a participat luni, 28 februarie, la reuniunea extraordinară a miniștrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene, în format videoconferință, anunță MApN. 

Potrivit sursei citate, discuțiile reuniunii au vizat situația din Ucraina, ca urmare a atacului neprovocat și nejustificat al Rusiei la adresa unui stat independent și suveran, provocare fără precedent la adresa arhitecturii de securitate europene. Miniștrii apărării au dezbătut asupra nevoilor urgente, în vederea coordonării asistenței acordată de statele membre Ucrainei.

Referitor la sprijinul României pentru Ucraina, ministrul apărării naţionale a evidențiat decizia guvernului privind donarea de muniție, combustibil, echipament militar de protecție, dar și alimente, apă și materiale sanitare, care se adaugă la contribuțiile trimise anterior, ca răspuns la solicitarea Ucrainei, prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă.

Totodată, el a menționat decizia ce vizează asigurarea tratamentului medical pentru militarii ucraineni răniţi în spitalele militare şi civile din România, precum şi campania de donare de sânge demarată în beneficiul acestora. Totodată, oficialul român a apreciat mobilizarea societății civile în sprijinul refugiaților ucraineni.

Ministrul Dîncu a salutat unitatea și solidaritatea europeană, în special deciziile recent adoptate la nivelul Uniunii Europene în vederea sprijinirii Ucrainei prin intermediul instrumentului Facilitatea Europeană pentru Pace, exprimând disponibilitatea de a contribui la implementarea acestor măsuri, la nivel logistic.

El a subliniat necesitatea de a sprijini Republica Moldova și Georgia, în vederea consolidării propriilor reziliențe.

De asemenea, ministrul Vasile Dîncu a salutat și activarea rezervei intermediare a EUFOR Althea în Bosnia şi Herţegovina, în cadrul căreia România contribuie cu o companie de infanterie. În acest sens, a evidențiat importanța descurajării oricărei acțiuni ce încearcă destabilizarea situației de securitate la nivel european, se mai arată în document. 

Ministrul român al apărării naționale a reliefat schimbarea de paradigmă pe care o trăim, ce necesită o reevaluare și recalibrare a acțiunii externe a UE, în egală măsură cu creșterea rezilienței la atacuri cibernetice și hibride.

foto: ZIUA de Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii