Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:12 20 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Remus Negoi, președintele USR Constanța, și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța

ro

07 Oct, 2019 19:08 1298 Marime text

Președintele USR Constanța, Remus Negoi, și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, pe Facebook.
 
„Am luat hotărârea de a participa la alegerile interne ale USR Constanţa, pentru a deveni candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judetean Constanţa. Fiindcă oraşul şi judeţul Constanţa au fost conduse discreţionar mulţi ani, de aproape aceeaşi gaşcă crescută din mlădița Mazăre – Constantinescu, încrederea mea în tot ceea ce a însemnat politică a tins către zero. Apariţia USR a reprezentat cumulul de valori după care m-am ghidat mereu – bun simţ, ambiţie, determinare, corectitudine, loialitate, modestie – valori pe care le credeam pierdute în politica din România. Îmi doresc să ofer sprijinul meu necondiţionat realizării unei politici corecte, acolo unde e nevoie de mine, să particip la alegerile interne pentru a fi desemnat candidatul USR Constanţa la funcţia de preşedinte al Consiliului Județean, pentru că schimbarea reală o putem face din interiorul acestuia. Sunt deosebit de motivat pentru a duce o muncă asiduă şi corectă în Consiliul Județean Constanța. Am dat aproape tot timpul meu liber proiectului USR Constanța, proiect în care cred 100%. Doresc să demonstrez, împreună cu colegii mei din U.S.R., că (mai) există în România speranţă că politica poate fi făcută altfel, mult în bine, faţă de ultimii 30 de ani. Revoluţia bunului simţ abia începe!“, se arată în postarea lui Negoi.

Ti-a placut articolul?

Comentarii