Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:38 21 02 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Recomandări adoptate în Biroul Permanent Local Propunerile PNL Constanţa privind Planul Urbanistic Zonal al Peninsulei (document)

ro

23 Jan, 2019 00:00 586 Marime text
Primăria Constanta a pus în dezbatere publică un nou PUZ al Peninsulei, care va stabili cum se va dezvolta în viitor centrul istoric al oraşului.
Pe site-ul Primăriei Constanţa au fost publicate câteva planşe care arată situaţia actuală din Peninsulă (aceleaşi care au fost prezentate şi în cadrul întâlnirii din 17 decembrie 2018), însă din care lipsesc propunerile efective ale Primăriei pentru viitorul Plan Urbanistic Zonal, apreciază reprezentanţii PNL Constanţa.
 
„Lipsa propunerilor din partea Primăriei este o încălcare flagrantă a Legii nr. 52 din 2003 privind transparenţa decizională şi a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Legal, logic şi normal ar fi ca Primăria să publice intenţiile sale cu privire la noul PUZ şi abia după să ceară părerea/validarea constănţenilor, având în vedere că şi-a intitulat demersul „dezbatere publică”, nu „informare” sau „consultare publică”.
 
Ulterior acestei prime etape, luând în considerare planul iniţial al Primăriei şi dorinţele exprimate de constănţeni, trebuie formulat un proiect de PUZ şi dezbătut public. Acest aspect expune Primăria unei acţiuni în contencios administrativ, cu reale şanse de reuşită”, mai susţin liberalii constănţeni.
 
Având în vedere faptul că acest proiect va reglementa  modalitatea în care se va dezvolta şi va arăta această zonă atât de importantă pentru constănţeni şi oraş, membrii Biroului Permanent Local al PNL Constanţa, reuniţi în şedinţă, au adoptat un set de propuneri şi recomandări privind actualizarea Planului Urbanistic Zonal al Peninsulei.
 
„Ne opunem supunerii la vot şi adoptării unui PUZ al Peninsulei până la adoptarea Planului de Urbanism General actualizat, pentru care  Primăria deja a publicat în Sistemul electronic de achiziţii publice - SEAP anunţul privind organizarea licitaţiei publice pentru atribuirea contractului de prestări servicii de proiectare în vederea actualizării. Aceasta în condiţiile în care PUG-ul, în forma actuală, va depăşi inclusiv perioada maximă de prelungire a valabilităţii, permisă de lege.”, au declarat iniţiatorii setului de propuneri.
 
a. Oricine achiziţionează o clădire are dreptul să modifice orice la respectivul imobil, atât timp cât păstrează şi renovează faţada.
b. Emiterea de autorizaţii de construire pentru clădiri noi va fi suspendată până la intrarea în vigoare a noului PUG. În cazul achiziţiei unei clădiri, este obligatorie renovarea ei, fără a interveni schimbări în faţadă şi regimul de înălţime.
c. Orice clădire nouă va trebui să includă în proiectul construcţiei un număr de locuri de parcare cel puţin egal cu numărul de spaţii locative.
d. Pentru orice clădire nouă se interzice închirierea/punerea la dispoziţie/concesionarea de locuri de parcare pe spaţiul public, indiferent de calitatea solicitantului.
e. Primăria nu va vinde nici un teren aflat în patrimoniul său până la intrarea în vigoare a PUG-ului actualizat.
f. Supraimpozitarea clădirilor lăsate în paragină de către proprietari.
3. Zonele verzi din zona falezei Cazino, zonele verzi adiacente străzii Lebedei şi zona dintre plaja Modern şi Strada Mircea cel Bătrân, trebuie protejate de noi construcţii şi reamenajate ca adevărate parcuri. Terenurile aflate în proprietatea Primăriei şi care nu au construcţii amplasate, vor fi transformate în parcuri sau piaţete. Persoanele private, deţinătoare de teren fără construcţie amplasată, vor putea beneficia de o reducere de 100% a impozitului pe proprietate dacă acordă primăriei dreptul de a amenaja terenul respectiv ca parc cu acces public pe o perioadă minimă de 5 ani.
4. Centrul Istoric trebuie să devină pietonal, cu piste delimitate pentru biciclete, iar rezidenţii vor avea permise de acces auto  individualizate.
5. Anularea construirii unei parcări subterane în Piaţa Ovidiu.
6. Cele două parcări de mare capacitate (una lângă Poarta 1, cealaltă lângă plaja Modern) trebuie extinse prin supraetajare şi pe baza unor proiecte arhitectonice care să respecte estetica şi stilurile arhitectonice ale zonei.
7. O legătura directă între strada Lebedei şi strada Mircea cel Bătrân pentru a crea o „centură de ocolire” a zonei peninsulare pentru autoturisme.
8. Reabilitarea întregii zone verzi din Valea Portului ca zonă verde cu acces pietonal facil şi mobilier urban pentru promenadă.
9. Pentru persoanele cu handicap şi pentru cele cu mobilitate scăzută, construirea de scări rulante acoperite, atât pentru Valea Portului, cât şi pentru zona Parcului Carol I.
10. Un traseu turistic pentru întreaga zonă a Centrului istoric deservit de mijloace de transport colective, cu acţionare electrică, silenţioase şi nepoluante”, au transmis membri ai BPL al PNL Constanţa cu privire la PUZ-ul preliminar al zonei peninsulare.
 
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza decizia BPL al PNL Constanţa. Iniţiatorii propunerilor sunt: consilierul local municipal Andreea Cristina Văsii, consilierul judeţean Bogdan Bola, Bogdan Baraţă, membru BPL, şi Cosmin Sava, preşedintele TNL Constanţa.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii