Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:53 09 08 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Readuce PNL ordinea în județul Constanța? Bogdan Huțucă - Sunt încrezător că proiectul „Constanța 2030” poate fi piatra de temelie pentru colaborarea PNL și USR, la Constanța

ro

18 Jul, 2020 10:37 3533 Marime text
  • „După multe tărăgănări privind alocarea de fonduri din sumele defalcate oferite de către Consiliul Județean, primăriilor din județul Constanța, PNL a reușit să răstoarne majoritatea”, a spus Bogdan Huțucă
Într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanța, Bogdan Huțucă vorbește despre alegerile locale din acest an și de posibilitatea unui candidat unic din partea dreptei. Huțucă a spus că „alegătorii ne-au transmis, atât la alegerile europarlamentare, cât și la cele prezidențiale, că PNL și USR sunt obligate să găsească o soluție pentru Constanța. Ne-au transmis că doresc o schimbare și că au încredere în colaborarea dintre aceste două partide”. Astfel, venind cu exemple din țară, .

„Constanța este paradoxul perfect. Deși Constanța este un județ extrem de bogat în resurse naturale, extrem de bine conectat, cu port, aeroport, infrastructură rutieră, totuși în județ putem întâlni și unele dintre cele mai sărace comunități din România. În această antiteză inexplicabilă, timp de 20 de ani, mai marii județului s-au concentrat asupra propriilor interese, lăsându-i pe cei săraci și mai izolați. Ba mai mult decât atât, pentru a ne teleporta în timp în epoca feudală, conducătorii județului Constanța au împărțit banul public după bunul plac, păgubind comunitățile guvernate de oameni din alte partide. Alocările discreționare au ținut oamenii pe loc și dezvoltarea a fost doar pe hârtie. După multe tărăgănări privind alocarea de fonduri din sumele defalcate oferite de către Consiliul Județean, primăriilor din județul Constanța, PNL a reușit să răstoarne majoritatea” – apreciază deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.
 
Răsturnare de majoritate în cadrul Consiliului Județean
 
R: Domnule Huțucă, cum comentați această răsturnare de situație din cadrul Consiliului Județean, conform căreia consilierii PNL au reușit să își impună punctul de vedere în ceea ce privește alocare de fonduri pentru primării?
 
B.H: În primul rând, țin să îi felicit pe consilierii județeni PNL pentru tot efortul făcut în toți acești ani, pentru faptul că s-au zbătut, au promovat proiecte de hotărâre, având un singur adversar: PSD. Conducerea PSD a Consiliului Județean Constanța s-a opus dezvoltării comunităților. Au negat dreptul oamenilor la servicii comunitare de calitate, au negat dreptul copiilor de a învăța în școli moderne, au negat dreptul oamenilor din județul Constanța de a avea acces la servicii medicale de calitate.

De ani de zile, PSD se comportă ca într-un sistem feudal. Cei din PSD s-au erijat, timp de 2 decenii, în baroni locali care au împărțit absolut discreționar banii, după bunul plac și după interese. Timp de zeci de ani, au promovat acest tip de inechitate, politizând finanțele publice și condamnând comunitățile mici și pe cele guvernate de oameni de alte culori politice, la subdezvoltare. Această reașezare a majorității din Consiliu reprezintă o întoarcere la normalitate. Discrepanțele ar trebui să dispară în județul Constanța, județ unde încă există școli cu toalete în curte sau fără săli de sport, în timp ce la polul opus există localități care fac pașii spre smart city.  Răsturnarea majorității din Consiliul Județean este un semnal că zilele de glorie ale ucenicilor lui Mazăre și Constantinescu sunt pe cale să apună.
 
Va avea dreapta un candidat unic la alegerile din acest an?
 
R: În această perioadă, au fost tatonări în plan public referitor la o colaborare a partidelor de dreapta. Cum comentați această situație?
 
B.H: În luna martie a acestui an, am lansat un apel public de a ne așeza la masa negocierilor cu partidele de dreapta din municipiul Constanța, pentru a elabora un proiect pe care să îl numim ”Constanța, în următorul deceniu. Constanța în 2030”, un proiect în care să proiectăm orașul pentru următorii ani și mai ales pentru următoarele generații, să demonstrăm că avem o viziune de dezvoltare, că știm să facem față amenințărilor iminente, dar și provocărilor viitorului. Am lansat o idee în care pregătim un proiect pentru oameni și nu discutăm despre funcții, elaborăm o viziune și nu împărțim beneficii. În momentul de față, toate cercetările sociologice arată că PNL este un partid care se menține extrem de bine și se poziționează la peste 30% din intenția de vot. În continuare, ideea de consolidare a proiectului ”Constanța 2030” rămâne deschisă și așteptăm să se alăture dezbaterii și domnii de la USR, dar și alți actori politici de dreapta care vor să iasă din sfera intereselor politice și să pună pe primul loc interesele oamenilor. E o invitație pe care am lansat-o în martie și este încă deschisă.

Alegătorii ne-au transmis, atât la alegerile europarlamentare, cât și la cele prezidențiale, că PNL și USR sunt obligate să găsească o soluție pentru Constanța. Ne-au transmis că doresc o schimbare și că au încredere în colaborarea dintre aceste două partide.

Sunt deja exemple de colaborare între USR și PNL la Sălaj și alte localități unde, în urma cercetărilor sociologice, s-au pus bazele unei alianțe. Astăzi, toate cercetările sociologice arată că Vergil Chițac este singurul care poate să învingă PSD și pe Făgădău la Constanța. Avem puncte comune pe care le putem discuta cu reprezentanții USR din Constanța, astfel încât să punem bazele unei opoziții puternice, consolidate, cu oameni profesioniști și să arătăm că avem un proiect, o viziune pentru Constanța. Tonul de colaborare cu USR, dat de la Constanța, ar putea fi piatra de temelie pentru viitoarea guvernare PNL-USR. Rămân optimist și, în același timp, pragmatic, cu speranța că rațiunea poate învinge la Constanța, pentru Constanța și constănțeni.
 
”Otrăvirea fântânilor” strategia de salvare pentru PSD 
 
R: Va reprezenta anul 2020 sfârșitul PSD la Consiliul Județean și la Primăria Constanța?

B.H: Anul acesta este anul provocărilor, anul în care cu toții traversăm un fenomen istoric, din cauza pandemiei de COVID-19. În același timp, Constanța este lovită, de 20 de ani, de epidemia nepăsării PSD-ului, iar singurul vaccin împotriva acestei ”epidemii” este votul constănțenilor. La sfârșitul lunii septembrie, vor avea șansa să pună capăt izolării, subdezvoltării de care suferă municipiul și județul Constanța.
Pentru prima dată, după foarte mulți ani, premisele pentru schimbare la Constanța sunt optimiste și, ca lider al PNL Constanța, urmăresc cu atenție activitatea colegilor mei, pentru că vreau să venim cu cei mai buni oameni cu soluții corecte pentru dezvoltarea județului și municipiului Constanța. Astfel, vom putea demonstra că se poate. De altfel, primarii PNL din județul Constanța au demonstrat că pot accesa fonduri europene, că pot face investiții corecte, ceea ce ne dă încredere că rezultatele lor vor fi un argument puternic în următoarele alegeri. În PSD, deja există teama că vor pierde alegerile locale, de aceea au reactivat tot felul de răspândaci, zvonaci și au pus în aplicare o strategie denumită ”otrăvirea fântânilor”, strategie care înseamnă lansarea de tot felul de zvonuri mincinoase, alianțe locale, candidați, astfel încât să distragă atenția opiniei publice de la dezastrul făcut în cei 20 de ani. Eu știu un lucru: constănțenii își doresc o comunitate așa cum se cuvine și cu siguranță în cadrul PNL Constanța avem oameni cărora le pasă de acest județ și de acest oraș.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii