Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:56 15 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Primarul Constanţei, oricare ar fi el, ar trebui să respecte legea şi să-şi respecte cetăţenii“ Senatorul Chiţac îi solicită lui Decebal Făgădău un raport de activitate

ro

15 May, 2019 00:00 1195 Marime text

Într-o declaraţie făcută cu ceva timp în urmă, Decebal Făgădău spunea că el preferă să tacă şi să facă, explicând astfel lipsa discursului său adresat constănţenilor, notează senatorul independent de Constanţa Vergil Chiţac.
 
„Timpul a trecut, iar lista problemelor reale ale oraşului şi a promisiunilor neonorate este din ce în ce mai lungă. Zilele când era o mândrie să spui că eşti constănţean au apus. Cum am ajuns la periferia civilizaţiei urbane?... E simplu de explicat, dar greu de acceptat. O combinaţie de nepricepere şi aroganţă... cel puţin a celor ce au condus oraşul de 20 de ani încoace. Mai jos vă voi demonstra că primarul nu face nici măcar ce e obligat de lege să facă: Legea administraţiei publice locale (art. 63, pct. 3, lit. a) îl obligă pe primar să prezinte în primul trimestru al anului un raport cu privire la starea economică, socială şi de mediu a oraşului. Unde-i lege, nu-i tocmeală, spun românii. Din păcate, în cazul Primăriei Constanţa, lucrurile stau tocmai pe dos: unde-i lege, e tocmeală sau, şi mai grav, nu interesează pe nimeni”, afirmă parlamentarul.
 
Chiţac adaugă că primarul Constanţei nu s-a achitat niciodată de această obligaţie legală şi nu a prezentat niciodată un astfel de raport în faţa consilierilor locali. Cum peştele de la cap se împute, i-au urmat exemplul viceprimarii şi mulţi consilieri locali, care, deşi sunt obligaţi să depună rapoarte anuale de activitate conform aceleiaşi legi (art.51, al.(4)), nu o fac. Potrivit site-ului Primăriei, pentru anul 2016 au depus rapoarte 15 consilieri, pentru anul 2017 numai 7, iar pentru anul 2018 nici măcar unul.
 
„M-am întrebat de ce nu prezintă primarul acest raport şi cred că răspunsul nu este deloc greu de ghicit. Ar trebui să vorbească despre starea economică a municipiului. Ce să spună? Ar putea să spună că, din păcate, în aceşti ani, în Constanţa nu se poate vorbi despre nicio investiţie majoră care să creeze locuri de muncă bine plătite. Sau că salariile au ajuns pe un incredibil loc 19 la nivel naţional. În decembrie 2018, un constănţean câştiga în medie 2.305 de lei, în timp ce un clujean câştiga 3.105 lei. Vorbim de judeţ, este adevărat, dar în ambele judeţe oraşele reşedinţă sunt motoarele economice, cu circa jumătate din populaţie. Ar putea să spună ce noroc are cu Portul Constanţa, care încă funcţionează şi oferă câteva mii de locuri de muncă, fără ca el să aibă vreun merit.
 
Nu vreau să-mi imaginez ce se va întâmpla cu acest oraş dacă portul va avea probleme.
Ar mai putea să spună că a cumpărat autobuze din Turcia, cu bani împrumutaţi, în condiţiile în care alte oraşe apelează la fonduri nerambursabile. Noi vom plăti, cu toţii, peste 100 de milioane de lei. Numai în acest an vorbim despre o rată de 12 milioane de lei. Sau ar putea să vorbească despre cum milioane de euro se duc în continuare către firme spre care se duceau şi în perioada fostului său şef, condamnatul penal Radu Mazăre. Constănţenii ar trebui să audă şi cum bugetul Constanţei s-a redus constant şi am ajuns să avem nevoie de 20 de milioane de euro numai pentru ca oraşul să poată să funcţioneze la avarie. Nici vorbă de investiţii! Cu un buget mai mic an de an, cum să fie starea economică a oraşului? Proastă!
 
Ar trebui să vorbească primarul, în acest raport, despre starea socială a oraşului. Ar putea să spună că nemulţumirea oamenilor este din ce în ce mai mare din cauza măsurilor luate. Ar putea să vorbească despre faptul că nu a făcut nicio parcare din cele promise, dar că a pus stâlpişori pe trotuare, sau despre cum investeşte Primăria milioane de euro în campusurile sociale, fără ca locuitorii de lângă să fie întrebaţi dacă sunt de acord, fără dezbateri publice, fără soluţii concrete de integrare eficientă în comunitate.
 
Să spună ceva şi despre faptul că, în 2018, Poliţia Locală, aflată în subordinea sa, a aplicat nu mai puţin de 64.520 de amenzi, de trei ori mai mult decât în 2017... o cincime din acestea şoferilor care, în cele mai multe cazuri, nu au unde să parcheze. Ar putea să ne spună care este numărul de asistaţi sociali care le-au perpetuat realegerea atâţia amar de ani. Zeci de mii!
 
În fine, ar trebui să vorbească despre starea mediului în Constanţa. Adică despre asediul continuu şi susţinut asupra puţinului spaţiu verde pe care îl mai avem, pe care apar peste noapte blocuri, transformând Constanţa într-o junglă de beton. Nu înţeleg de unde au aceşti oameni atât de multă ură pe tot ceea ce înseamnă verde. Ar putea să vorbească din nou despre autobuzele diesel, nu electrice, despre cioturile de piste de biciclete, despre programele de bike-sharing, care ni s-au promis în mai multe rânduri, dar degeaba, despre traficul infernal şi poluant, în care pierdem zile întregi.
 
Primarul Constanţei, oricare ar fi el, ar trebui să respecte legea şi să-şi respecte cetăţenii. Acest lucru implică şi prezentarea acestui raport anual şi punerea în discuţie a stării economice, sociale şi de mediu a oraşului”, a conchis Chiţac, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii