Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:26 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Portul Constanta, posibila "autostrada maritima"

ro

30 Jan, 2006 00:00 790 Marime text

Regandirea transportului european

# O delegatie a MTCT, prezenta in Slovenia, a sustinut importanta Portului Constanta, in calitate de viitoare poarta de est a UE * Este posibil ca Portul Constanta sa fie inclus pe lista principalelor artere maritime, alternative de succes ale transportului rutier

Printre preocuparile reprezentantilor UE se regaseste si identificarea porturilor care vor face parte din "autostrazile maritime". In aceste conditii, sansele de includere a Portului Constanta pe lista arterelor maritime principale este destul de mare. In cursul saptamanii trecute, o delegatie a Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului a participat la conferinta ministeriala pe tema "Autostrazi maritime", la Ljubljana, Slovenia. Cu acest prilej, delegatia romaneasca a militat pentru constientizarea importantei Portului Constanta, in calitate de viitoare poarta de est a UE, tinandu-se cont de locatia, infrastructura, facilitatile si serviciile de inalta calitate oferite. De asemenea, delegatii MTCT au pus accentul si pe proiectele viitoare pe care Portul Constanta le promoveaza in vederea obtinerii surselor de finantare de la institutiile Uniunii Europene.Comisia Europeana a introdus conceptul de "autostrazi maritime" in Cartea Alba a Transporturilor in 2001, subliniind faptul ca acestea sunt "o alternativa reala a transportului pe uscat". Cum sistemul de transport existent in momentul de fata in UE nu va putea face cresterilor previzionate de trafic, a devenit esentiala dezvoltarea unor sisteme alternative de transport. Scopul vizeaza eliminarea blocajelor care pot dauna economiei Uniunii Europene, prin utilizarea cea mai eficienta a infrastructurii disponibile, cu costuri generale reduse. De-a lungul coastelor maritime ale UE marea este o resursa pentru transportul bunurilor si persoanelor, neutilizata la capacitatea sa reala. In fapt, autostrazile maritime reprezinta rute maritime cheie intre statele membre UE.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii