Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:20 15 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PNL vrea ca montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură în apartamentele de bloc să se prelungească până la data de 31 decembrie 2024

ro

20 Nov, 2023 14:38 904 Marime text


Un proiect de lege iniţiat de mai mulţi liberali, prin care montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură în apartamentele de bloc se prelungeşte cu un an, până la data de 31 decembrie 2024, a fost depus, luni, la Senat.

PNL a anunţat că iniţiatorii vor compensarea costului achiziţiei şi montării acestor dispozitive pentru categoriile vulnerabile, în limita a 750 lei pe locuinţă.

"Beneficiarii sunt persoanele care au primit deja cardurile de energie, cu care pot plăti facturi la electricitate, gaz sau încălzire. Acest ajutor va putea fi folosit şi pentru plata sumei care depăşeşte subvenţia de 750 lei din costul repartitoarelor", arată PNL într-o postare pe Facebook.

Proiectul legislativ este iniţiat de ministrul liberal al Energiei, Sebastian Burduja, alături de senatorii PNL Roberta Anastase, Toma Petcu, Mihail Veştea şi de alţi parlamentari. De asemenea, proiectul este susținut și de preşedintele Comisiei de energie din Senat şi cel al Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii