Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:34 15 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nimeni nu-şi doreşte funcţia Ildiko Toldişan îşi asumă conducerea UDMR Constanţa

ro

27 Feb, 2012 00:00 2278 Marime text
cap_9.jpgDacă la Centru liderii UDMR ameninţă cu ieşirea de la guvernare din cauza disensiunilor create pe tema Legii Educaţiei, în teritoriu, atmosfera este liniştită, dând chiar impresia unei dulci somnolenţe. UDMR Constanţa nu face excepţie, căci aici formaţiunea este prea puţin vizibilă şi, în egală măsură, prea puţin volubilă.

Astfel, de la decesul neaşteptat al lui Francisc Paloşi, la finalul lunii noiembrie a anului trecut, UDMR Constanţa a intrat în silentio stampa. De altfel, nici până la acel moment UDMR nu şi-a prea marcat existenţa în spaţiul politic constănţean, liderul formaţiunii, Francisc Paloşi, fiind o prezenţă foarte discretă în toţi cei 11 ani cât a condus organizaţia.

Rămasă fără preşedinte, Organizaţia UDMR Constanţa a ridicat, imediat după dispariţia regretată a fostului lider, problema unei conduceri, fie ea şi interimară. La data respectivă, numele avansat pentru şefia UDMR a fost cel al lui Ildiko Toldişan, medic neurolog în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi, de altfel, membru vechi al UDMR Constanţa.

„Vrei, nu vrei, aghiasmă bei"

Potrivit propriilor declaraţii, Toldişan şi-a asumat şefia UDMR Constanţa, numele său fiind nominalizat în acest sens în urma unei şedinţe la nivel local. Cu toate acestea însă, de la Bucureşti nu a venit nicio confirmare. „A fost vorba că rămân eu, că preiau eu conducerea. Dar n-am primit niciun răspuns oficial de la Centru, ei nu au luat legătura cu mine", a declarat Ildiko Toldişan.UDMR_-_Ildiko_Toldisan_02.jpg

Aceasta a explicat că nu e deloc dornică să-şi asume conducerea, dar că, dacă nu va fi identificată o persoană mai potrivită, va face acest gest fiindcă în opinia sa „este o obligaţie morală faţă de etnie". „Există o vorbă care spune «Vrei, nu vrei, aghiasmă bei». Se aplică şi în acest caz, pentru că nu există niciun avantaj să conduci UDMR la Constanţa, deoarece aici populaţia maghiară este foarte puţină. Nu e chiar o plăcere, dar organizaţia nu poate să rămână fără conducere, aşa că, dacă nu există altă variantă, rămân eu", a explicat Ildiko Toldişan.

Menţionăm că până în prezent niciun alt nume nu a fost vehiculat pentru şefia Organizaţiei UDMR Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii