Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:12 27 11 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai mulți lideri politici din Constanța au intrat în autoizolare după ce senatorul Chițac a fost confirmat ca purtător al COVID-19

ro

14 Mar, 2020 00:00 2039 Marime text

Mai mulți lideri ai PNL și ai USR-PLUS Constanța sunt în izolare la domiciliu și așteaptă să fie testați, după ce au luat contact cu senatorul Vergil Chițac, depistat pozitiv ca purtător de COVID-19.


Printre aceștia se află președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, acesta intrând în contact direct cu senatorul Vergil Chițac, dar și deputatul USR de Constanța Stelian Ion, care s-a întâlnit în două rânduri atât cu senatorul Chițac, cât și cu Huțucă.


De la PNL au mai participat la discuții și Mihai Lupu, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, prim-vicepreședinții PNL și secretarul general. Toți se află în autoizolare în aceste zile. Din partea USR, președintele organizației județene, Remus Negoi, și președintele organizației Constanța, Dumitru Caragheorghe, au avut discuții cu liderul PNL, Bogdan Huțucă, iar de la PLUS, Lucian Muflic, președintele filialei Constanța.
 

Ce mesaj a transmis Chițac din spital


Vineri dimineață, testele au dovedit că Vergil Chițac are coronavirus, iar autoritățile au decis să fie internat în Spitalul de Boli Infecțioase. Iată ce mesaj a transmis senatorul din locul unde se află internat:
„Sunt atacat și acuzat de iresponsabilitate în media de oameni care nu cunosc toate datele și se hazardează să facă presupuneri nefondate.
După participarea mea la summitul de la Bruxelles (17-19 feb), secretariatul general al Adunării NATO a transmis pe data de 6 martie o înștiințare către Senatul României, conform căreia unul dintre membrii delegației franceze a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Numai că eu am primit acel document abia luni, pe 9 martie! Timp de trei zile nu am știut nimic despre acest lucru! Voi reveni cu lămuriri și cu emailurile respective imediat ce situația mi-o va permite. În acest moment mă aflu la spital”.


În fapt, Chițac face referire la un document emis de Secretariatul General al Adunării NATO în 6 martie 2020, în care participanții reuniunii erau anunțați că unul dintre membrii delegației franceze la adunarea parlamentară NATO a fost depistat pozitiv cu COVID-19 pe 5 martie. Este vorba despre întâlnirea care a avut loc la Bruxelles, în perioada 17-19 februarie, întâlnire la care a participat și senatorul Chițac.


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii