Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:59 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încep negocierile PNL - PSD - UDMR pentru formarea noului guvern

ro

09 Nov, 2021 08:19 2404 Marime text
  • Liberalii şi social-democraţii ar începe, marţi, 9 noiembrie, negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare, care să ducă la învestirea unui nou guvern.

Luni seara, Biroul Politic Naţional al PNL a decis cu majoritate absolută de voturi începerea negocierilor cu PSD pentru coagularea unei majorităţi care „să asigure României stabilitatea necesară pentru a fi depăşită criza politică şi sanitară".

PNL a menționat că sunt câteva principii pe care le va susţine, nefiind negociabile. Printre acestea, liberalii au precizat formarea unei majorităţi în jurul formaţiunii (cu premier liberal), PNRR - un proiect naţional, asumat de România şi aprobat de Comisia Europeană, nicio taxă mărită, iar statul va fi un partener onest al mediului de afaceri.

Ei au mai precizat că orice majoritate va trebui să respecte parteneriatul PNL cu preşedintele României, Klaus Iohannis, scrie Agerpres

În cursul zilei de luni, 8 noiembrie, Consiliul Politic Naţional al PSD a decis începerea negocierilor cu PNL, UDMR şi minorităţi pentru alcătuirea unui guvern.

Sursă foto: Facebook.com/ Partidul Naţional Liberal
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii