Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:25 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată ce licitaţii au loc zilele acestea Investiţii de anvergură în şase comune constănţene

ro

03 May, 2011 01:56 2350 Marime text
cap_8.jpgLuna aceasta vor lua startul o serie de lucrări importante pentru unele comunităţi locale din judeţul Constanţa, semn că se va da drumul la bani pentru investiţii.

Iată, în cele ce urmează, câteva dintre cele mai importante obiective de investiţii care urmează să se realizeze în viitorul apropiat în judeţ.

În comuna 23 August, condusă de primarul Mugur Mitrana, va lua startul reabilitarea şi extinderea Şcolii cu clasele I-VIII din satul Dulceşti. Potrivit invitaţiei de participare publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), valoarea estimată a lucrărilor este de 3.726.040 lei fără TVA. Investiţia este finanţată din fonduri europene, deschiderea ofertelor urmând să aibă loc chiar astăzi, începând cu ora 12.00, la sediul Primăriei 23 August.

În satul Lazu din comuna Agigea se va construi o nouă grădiniţă. Administraţia locală reprezentată de către primarul Cristian Cîrjaliu a demarat deja procedura de achiziţie pentru construirea grădiniţei cu trei săli de clasă, valoarea estimată a investiţiei fiind de 967.742 lei fără TVA. Lucrările vor fi finanţate din fonduri bugetare, iar deschiderea ofertelor este programată să aibă loc pe 9 mai, începând cu ora 12.00.

Cantină socială şi parc în Valu lui Traian

În comuna Valu lui Traian, reprezentată de către primarul Florin Mitroi, urmează să se concretizeze două investiţii importante. Este vorba despre o cantină socială şi despre un parc finanţat din fonduri europene. Cantina socială va fi finanţată din fonduri bugetare, valoarea estimată a investiţiei fiind de 793.000 de lei fără TVA. Potrivit SEAP, criteriul de atribuire va fi oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, deschiderea ofertelor fiind programată pe 13 mai, începând cu ora 13.00, la sediul Primăriei Valu lui Traian. Cât despre parcul ce va fi amenajat cu fonduri europene, valoarea acestuia este de 994.900 de lei fără TVA, deschiderea ofertelor urmând să aibă loc pe 9 mai, începând cu ora 13.00, la sediul primăriei.

Canalizare şi apă la Gura Dobrogei şi la Râmnicu de Jos

Administraţia locală din Cogealac a demarat procedura de achiziţie pentru atribuirea contractului privind realizarea reţelei de alimentare cu apă şi canalizare în satele Gura Dobrogei şi Râmnicu de Jos şi a extinderii reţelei de apă în Cogealac. Pentru realizarea acestor investiţii, autoritatea locală din Cogealac va pune la bătaie nu mai puţin de 16.282.918 lei fără TVA, bani proveniţi din fonduri bugetare, după cum se precizează în invitaţia de participare. Data deschiderii ofertelor este 10 mai, începând cu ora 12.00.

În comuna Istria, autoritatea locală se va apuca de reabilitarea păşunilor. Pentru această investiţie, administraţia condusă de primarul Ioan Herdean pune la bătaie suma de 213.358 lei fără TVA. Criteriul de atribuire a contractului va fi oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, deschiderea ofertelor fiind programată pe 9 mai, începând cu ora 11.00, la sediul Primăriei Istria. Şi această investiţie va fi finanţată de la buget.

La Saraiu se reia licitaţia pentru „Casa Verde"

În comuna Saraiu, autoritatea locală, reprezentată de către primarul Vasile Băjan, a reluat procedura de achiziţie pentru realizarea investiţiilor finanţate prin programul „Casa Verde". Reamintim că licitaţia organizată anul trecut pentru această investiţie a fost anulată după ce a fost contestată. Pentru înlocuirea sistemelor clasice de încălzire a sediului administrativ al Primăriei Saraiu cu unele ce utilizează energia regenerabilă, autoritatea locală din Saraiu pune la dispoziţie suma de 413.110 lei fără TVA. Deschiderea ofertelor este programată să aibă loc pe 12 mai, începând cu ora 9.00, la sediul Primăriei Saraiu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • BoK de Rachitele 03 May, 2011 08:24 Dati-le si carnetul de bartid,asa de chichi!!