Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:10 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Huţucă (PNL) - „În al 12-lea ceas, Constanţa are nevoie de un alt primar şi de un alt model de administraţie!“

ro

13 Jul, 2019 00:00 2019 Marime text
Municipalitatea a elaborat împreună cu Banca Mondială un pachet complex de instrumente de regenerare urbană, a anunţat Biroul de Presă al Primăriei Constanţa. În realitate, susţine preşedintele PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă, după administraţiile PSD succesive din fruntea oraşului, „nu se mai poate regenera mare lucru deoarece găştile din jurul primarului au distrus cam tot ce se putea distruge: zone istorice, zone protejate, parcuri şi spaţii verzi, zone pietonale, staţiunea Mamaia şi plaje. Toată Constanţa a căzut în împletitura de interese a administraţiilor PSD, care a retrocedat oraşul la bucată”.

De aceea, liderul PNL îl întreabă public pe primarul Decebal Făgădău „despre ce regenerare urbană mai putem vorbi în Constanţa când oraşul a fost sluţit cu buldozerele şi tăiat cu drujba de la un capăt la altul? Ce proiecte se mai pot naşte din betoanele rechinilor imobiliari, ce urbanism mai poate modela oraşul când de aproape 20 de ani de zile singura arhitectură acceptată este cea a comisioanelor şi relaţiilor, a urâtului profitabil, ce a îmbogăţit întreaga camarilă?”.

Parlamentarul liberal consideră că singura şansă pentru oraş, chiar şi acum, în al 12-lea ceas, este ca locuitorii lui să înţeleagă că este nevoie de alţi conducători, de un alt primar şi de un alt model de administraţie. „Clujul, Oradea, Alba Iulia, Aradul sau Sibiul sunt dovada că administraţiile liberale sunt model de succes şi dezvoltare pentru comunităţile locale”, a mai spus Bogdan Huţucă.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii