Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:24 16 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fratele lui Jean Paul Tucan a rămas în PNL Partidul lui Tăriceanu a luat praful de pe tobă la Constanţa

ro

22 Jan, 2015 00:00 2983 Marime text
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu lansa, în luna iulie a anului trecut, Partidul Liberal Reformator (PLR). Previzibil, noua formaţiune politică a încercat, în perioada următoare, să atragă cât mai mulţi „adepţi“, iar Constanţa trebuia să fie, din acest punct de vedere, o pepinieră. Numai că, mai mult sau mai puţin surprinzător, nu a fost aşa. Altfel spus, socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.

Jean Paul Tucan, fost liberal, actual vicepreşedinte în Biroul Politic Naţional al PLR, este singurul nume cu notorietate de care partidul nou înfiinţat se bucură. În pofida încercărilor constante de a atrage noi membri, PLR-ul lui Tăriceanu nu a reuşit, în judeţul Constanţa, să bifeze prea multe achiziţii. Astfel, potrivit unor surse, ar fi reuşit să atragă doar câţiva tineri liberali din organizaţiile din Cernavodă şi, evident, din Năvodari, acolo unde Tucan a candidat pentru funcţia de primar. PLR a curtat însă şi tineri liberali din Biroul Municipal Constanţa, dar „operaţiunea“ s-a soldat cu un eşec. Potrivit unor surse, Dan Pisică, membru în Biroul Politic Judeţean al PNL Constanţa, ar fi fost, de asemenea, curtat de PLR, dar fără succes.

În ceea ce priveşte conducerea judeţeană a PLR Constanţa, aceasta este asigurată de omul de încredere al lui Jean Paul Tucan, Bogdan Aldea, şi el fost liberal. Aldea are 37 de ani şi este originar din Cernavodă, ceea ce explică faptul că tinerii cuceriţi de partidul lui Tăriceanu provin tocmai de aici. Numele lui Bogdan Aldea s-a tot vehiculat în contextul alegerilor locale din Cernavodă, dar, până la acest moment, nu a existat o candidatură. Nu este însă exclus ca acest lucru să se întâmple la alegerile din 2016.

Revenind la recent convertiţii la PLR, este interesant că, deşi Tucan şi-a convins apropiatul să părăsească PNL-ul pentru a se alătura partidului înfiinţat de fostul premier, nu şi-a putut convinge fratele. Emanuel Valentin Tucan este în continuare membru al PNL.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii