Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:19 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Felix Stroe s-ar putea reîntoarce în echipa guvernamentală Social-democraţii au pus ţara la cale la Neptun

ro

24 Jun, 2019 00:00 2694 Marime text
Social-democraţii şi-au dat întâlnire în weekend la Neptun, pentru a discuta despre pregătirea Congresului din 29 iunie şi despre activitatea partidului din perioada următoare. Pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD, în interiorul partidului şi-au exprimat dorinţa de a candida Ecaterina Andronescu, Titus Corlăţean, dar şi Marian Oprişan. Ultimul ar dori să-l nominalizeze şi pe viitorul succesor al lui Daniel Suciu la ministerul Dezvoltării.
 
Potrivit surselor social-democrate, Viorica Dăncilă ar fi anunţat că îl susţine pe Daniel Suciu pentru funcţia de preşedinte executiv şi pe fostul ministru al Sportului, Marius Dunca, pentru funcţia de secretar general. 
 
În cursa pentru preşedinte executiv al PSD vrea să intre şi Daniel Florea, primarul sectorului 5, dar şi Codrin Ştefănescu şi Felix Stroe. Preşedintele PSD Constanţa s-ar putea reîntoarce la Ministerul Transporturilor după remanierea guvernamentală, actualul ministru, Răzvan Cuc, urmând să părăsească echipa de la Palatul Victoria.
 
De asemenea, preşedintele interimar al PSD, premierul Viorica Dăncilă, a anunţat că se vor face sondaje pentru a stabili cine are cele mai multe şanse la alegerile prezidenţiale. Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, şi-a anunţat la reuniunea de la Neptun a PSD intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale.
Paul Stănescu, Gabriela Firea şi Lia Olguţa Vasilescu nu au participat la întâlnirea de la Neptun.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii