Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:23 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dr. Iuliana Cîndea, o variantă pentru funcția de manager al Spitalului Județean Constanța

ro

19 Oct, 2020 16:47 7103 Marime text
 
  • Dr. Cîndea este fosta șefa ATI din cadrul SCJU
  • Mandatul actualului director, dr. Cătălin Grasa este la final, acesta primind de două ori prelungiri a câte trei luni, dat fiind  starea de urgență
 
 
 
Fosta șefa secției ATI, dr. Iuliana Cîndea din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța ar putea fi propunerea PNL pentru postul de manager al unității medicale. Potrivit surselor liberale, doctorița Cîndea nu ar fi singura variantă luată în calcul în acest moment. Nu este exclus ca SCJU să aibă într-un final chiar un manager din afara spitalului.
Mandatul actualului director, dr. Cătălin Grasa este la final, acesta primind de două prelungiri de câte trei luni, din cauza situației epidemiologice, perioadă în care nu s-au putut desfășura concursuri pe post.
Dr. Cătălin Grasa se va întoarce la postul din cadrul secției de Chirurgie în cadrul SCJU.
O situație similară este și la Spitalul de Pneumoftiziologie de la Palazu Mare, unde noua conducere a Consiliului Județean Constanța trebuie să demareze procedura pentru organizare a concursului pentru managementul instituției. Liberalii sunt de părere că și aici este vorba despre o împrospătare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii