Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:41 15 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Bogdan Huţucă - „Primăria Constanţa, zero lei atraşi în exerciţiul financiar 2014-2020“ Banii constănţenilor ţin loc de fonduri europene (documente)

ro

24 Apr, 2018 00:00 931 Marime text
Dezvoltarea oricărei comunităţi locale îndreptate spre modernizare şi inovaţie nu se poate face decât prin proiecte cu finanţare europeană. Fondurile europene ar fi trebuit să fie principalul motor de dezvoltare al municipiului Constanţa, mai ales în condiţiile în care actuala conducere a Primăriei se plânge de resursele bugetare insuficiente avute la dispoziţie. Presiunea pe bugetul local este uriaşă, iar administraţia locală angajează banul public în cheltuieli nejustificate, dar mai ales în proiecte a căror finanţare ar fi trebuit să degreveze vistieria oraşului, afirmă deputatul PNL de Constanţa Bogdan Huţucă.
 
Acesta continuă şi afirmă că în exerciţiul financiar 2007-2013 municipalitatea a fost nevoită să returneze Uniunii Europene fonduri consistente, asta deoarece nu a respectat corectitudinea licitaţiilor publice în desemnarea firmelor câştigătoare. „Astfel, din cele 15 proiecte implementate de UAT Municipiul Constanţa pe Programul Operaţional Regional, şapte s-au derulat cu încălcări ale legislaţiei în materie de achiziţii publice, fiind impuse corecţii financiare, care, în unele situaţii, au mers până la 100% din valoarea lucrărilor. S-au pierdut astfel milioane de euro, pentru care primarul Constanţei nu a oferit niciodată vreo justificare.
 
Mergând pe firul finanţărilor cu bani europeni obţinute de Primăria Constanţa, am solicitat public ministrului Fondurilor Europene să prezinte informaţii referitoare la proiectele depuse de către administraţia locală a municipiului Constanţa, pe toate axele de finanţare deschise în cadrul exerciţiului financiar 2014-2020“, susţine parlamentarul de Constanţa.
 
În sprijinul afirmaţiilor sale stă răspunsul Rovanei Plumb, ministrul Fondurilor Europene, pe care a întrebat-o dacă Primăria Constanţa a aplicat pentru proiecte pe fonduri europene. Potrivit adresei Ministerului Fondurilor Europene cu nr. 386/27.03.2018, până în prezent, la nivelul municipiului Constanţa, autorităţile de management au semnat cu beneficiarii 35 de contracte de finanţare, în valoare totală de 406,41 de milioane lei, din care aproximativ 271,69 de milioane de lei reprezintă contribuţia UE“. Din această sumă însă, mai afirmă Huţucă, Primăria Constanţa a reuşit să atragă… zero lei, neavând niciun proiect aprobat, banii fiind atraşi în cea mai mare parte de agenţi economici.
 
Până în prezent, UAT Municipiul Constanţa are un singur proiect depus, care se află în etapa de evaluare tehnico-financiară. Este vorba despre proiectul „Creşterea eficienţei energetice a imobilului Liceului Teoretic «Ovidius», în valoare de 10,2 milioane de lei.
 
„În exerciţiul financiar 2014-2020, până în momentul de faţă, Primăria Constanţa are ZERO proiecte finanţate din fonduri europene şi unul singur aflat în faza de evaluare. Într-un oraş care nu are parcuri, parcări, trotuare, spaţii de agrement şi petrecerea timpului liber, Primăria nu vine cu niciun proiect. Primarul Decebal Făgădău nu mai pare interesat de proiectele cu finanţare europeană, mai ales după experienţa exerciţiului financiar trecut, când a trebuit să înlocuiască fondurile europene pierdute cu banii constănţenilor“, a concluzionat parlamentarul liberal.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza integral răspunsul Ministerului Fondurilor Europene, precum şi solicitarea depusă de către deputatul PNL de Constanţa cu privire la proiectele depuse de Primăria Constanţa în cadrul exerciţiului financiar 2014-2020.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii