Daniel Gheorghe Georgescu s-a întâlnit cu rezerviștii din Constanța „Dreptate și demnitate pentru cei care au servit țara”
Daniel Gheorghe Georgescu s-a întâlnit cu rezerviștii din Constanța: „Dreptate și demnitate pentru cei care

Astăzi, Daniel Gheorghe Georgescu, împreună cu colegii săi din PSD Constanța, a purtat o serie de discuții cu reprezentanții organizațiilor de rezerviști din județ. Întâlnirea a oferit un cadru pentru a asculta preocupările, nemulțumirile și speranțele celor care au servit armata română.
„Dincolo de cifre și decizii politice, în spatele fiecărui mesaj se află oameni care au servit această țară cu onoare și care merită respectul și sprijinul nostru”, a subliniat Georgescu.
El a adăugat că rezerviștii nu cer privilegii, ci dreptate și demnitate, iar rolul autorităților și al parlamentarilor este să transforme promisiunile în fapte concrete.
„Constanța are în rezerviștii săi o parte din istoria vie a României, iar vocea lor trebuie să rămână puternică și ascultată”, a mai punctat Daniel Gheorghe Georgescu.
Această întâlnire face parte dintr-un efort continuu al PSD Constanța de a menține un dialog deschis cu veteranii și rezerviștii, pentru a susține politici și inițiative care să le protejeze drepturile și demnitatea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp