Cum comentează primarul Decebal Făgădău şi fostul candidat Vergil Chiţac anunţul candidaturii la primăria Constanţa a lui Stelian Ion (USR)
Cum comentează primarul Decebal Făgădău şi fostul candidat Vergil Chiţac anunţul candidaturii la primăria
2548
Marime text
Ion Stelian şi-a anunţat astăzi candidatura din partea USR la primăria Constanţa, la alegerile locale care vor urma în anul următul. De altfel, printre primele reacţii vin din partea opoziţiei. Vergil Chiţac, fost candidat la primărie din partea PNL şi actual preşedinte la Constanţa Astfel a precizat că singurul candidat care va fi susţinut de asociaţie va fi cea a unei persoane apolitice, demnă de repararea oraşului.
Actualul primar Decebal Făgădău nu are emoţii cu privire la anunţul făcut de contracandidatul său."Asociaţia noastră susţine orice candidatură care se poate materializa în repararea oraşului. Nu ne vom referi la candidatura dlui. Stelian Ion pentru că este una politica iar asociaţia noastră este apolitică", a transmis Vergil Chiţac.
"Sunt şi votanţi USR care mă vor vota. Mă pot pronunţa pe proiectele mele. Proiectele celorlalţi sunt cu privire la ce a făcut şi nu a făcut Făgădău. Prefer să muncesc decât să fiu pe la emisiuni şi conferinţe. Am ales să fac politică doar ca să fac bine oraşului", a spus Decebal Făgădău.
Tags: Vergil Chitac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


