Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:40 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contract de peste 12 miliarde pentru dotarea Ambulatoriului TBC „Prietenii" lui Năstase au câştigat la CJC

ro

18 Jun, 2011 00:00 3972 Marime text
ambulatoriu_ambulatoriu_1.jpgConsiliul Judeţean Constanţa a mai făcut o achiziţie pentru dotarea Ambulatoriului TBC din zona Tomis 3.

Potrivit anunţului de atribuire publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), contractul „Furnizare echipamente medicale - «Maşini, utilaje şi instalaţii pentru ocrotirea sănătăţii» aferente proiectului de «Reabilitarea infrastructurii, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului de specialitate TBC din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa»", Lotul 3 - Aparate şi echipamente pentru laborator TBC a fost atribuit SC Novaintermed SRL din Bucureşti.

Aşa cum se precizează şi în SEAP, furnizarea echipamentelor medicale va include transportul la beneficiar, instalarea/montarea şi punerea în funcţiune, configurarea, testarea şi asigurarea serviciilor de instruire.

De precizat că valoarea estimată a contractului a fost de 1.256.366,40 lei fără TVA, cea de atribuire fiind de 1.232.178,93 lei fără TVA. La licitaţie au participat trei ofertanţi, criteriul de atribuire fiind oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

SC Novaintermed SRL îi are ca asociaţi pe Maria Iosif, Codrin Bernevig şi Emilia Isculescu. Jurnaliştii de la ZIUA de Cluj relatau în ediţia din 10 martie 2010, într-un material intitulat „«Prietenii» lui Adrian Năstase «căpuşează» Institutul de Urologie", că „Novaintermed SRL are antecedente în ceea ce priveşte problemele de ordin tehnic ale aparaturii furnizate".

„Firma a câştigat în 2003, pe vremea guvernării Năstase, un contract de la Ministerul Sănătăţii, ce avea ca obiect achiziţionarea a patru autolaboratoare pentru urgenţe epidemiologice. Maşinile, în valoare de 600.000 de euro, au ajuns la autorităţile de sănătate publică din Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj, însă unele instituţii nu l-au folosit din cauza unor deficienţe tehnice, ori l-au folosit şi s-au plâns de performanţele acestuia", relatează ZIUA de Cluj. Mai multe detalii aici: http://www.ziuadecj.ro/eveniment/prietenii-lui-adrian-nastase-capuseaza-institutul-de-urologie--8725.html

Potrivit jurnaliştilor clujeni, societatea era abonată la licitaţiile din sistemul sanitar pe vremea guvernării PSD din perioada 2001 - 2004.

De precizat că am încercat să-i contactăm telefonic pe reprezentanţii firmei Novaintermed pentru un punct de vedere referitor la relatările presei clujene, însă nu au răspuns la telefon, deşi le-am trimis şi un SMS referitor la subiect.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii