Comisia de cultură a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în vizită la Prefectura Constanţa (galerie foto)
Comisia de cultură a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în vizită la Prefectura Constanţa (galerie
2279
Marime text
Sala „Remus Opreanu" a Prefecturii Constanţa a găzduit, ieri, vizita
reprezentanţilor Comisiei pentru cultură, ştiinţe, educaţie şi mass media a
Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Evenimentul a fost deschis
de subprefectul Aidun Curt-Mola, iar invitaţi au fost, pe lângă membrii
Comisiei, reprezentanţii celor mai numeroase minorităţi din judeţul Constanţa:
turci, tătari, greci, aromâni şi romi.
Fiecare dintre minorităţile prezente la eveniment a organizat un stand cu preparate tradiţionale specifice culturilor din care provin, dar şi cu obiecte de artizanat.
Ulterior cuvântului de bun venit, subprefectul Aidun Curt-Mola a făcut o prezentare a judeţului Constanţa, insistând asupra caracterului de multiculturalitate de aici, devenit model de convieţuire paşnică. De asemenea, Curt-Mola a menţionat că în Dobrogea trăiesc nu mai puţin de 14 minorităţi.
Prezentă la eveniment, Maria Stavrositu, deputat constănţean şi, totodată, vicepreşedinte al Comisiei de cultură din Adunarea Parlamentară a CE, a vorbit despre importanţa desfăşurării acestui eveniment la Constanţa, dar şi despre ce oferă străinilor municipiului Constanţa în timpul unei vizite, fie ea şi de o zi.
La întâlnirea de ieri au participat şi Fusun Aramaz, Consulul General a Republicii Turcia la Constanţa, Mikhail Reva, Consulul General al Federaţiei Ruse la Constanţa, Su Yanwen, Consulul General al Republicii Populare Chineze la Constanţa, precum şi deputatul UDTTMR, Aledin Amet.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


