Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:18 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisia de aparare nu doreste transformarea cazarmelor dezafectate in cladiri de utilitate publica

ro

28 Jan, 2009 20:03 1112 Marime text

Deputaţii din Comisia de apărare au propus respingerea a două proiecte de lege privind, pe de-o parte, declararea terenurilor şi a clădirilor dezafectate aparţinând MApN ca fiind de utilitate publică şi amenajarea acestora ca spaţii verzi şi clădiri de utilitate publică, iar, pe de altă parte, transformarea unor cazărmi în locuinţe sociale.

Comisia de apărare urmează să-şi dea votul asupra acestor două proiecte în şedinţa de marţea viitoare, întrucât la finalul reuniunii de miercuri nu mai rămăseseră decât 10 dintre cei 14 deputaţi care îşi înregistraseră prezenţa. Vicepreşedintele comisiei, deputatul PSD Marian Săniuţă, care a condus şedinţa de miercuri, a cerut reprezentanţilor MApN să întocmească de urgenţă o informare privind spaţiile dezafectate disponibile, urmând ca deputaţii să prezinte autorităţilor locale din colegiul în care au candidat situaţia existentă în acest domeniu.

Potrivit lui Marian Săniuţă, declararea „în bloc" a terenurilor şi clădirilor dezafectate aparţinând MApN ca fiind de utilitate publică şi, implicit, trecerea acestora la administraţia locală ar putea să încurajeze „o distinsă speculă cu terenuri".

În plus, a afirmat Săniuţă, există riscul apariţiei „peste noapte" a unor entităţi locative care să modifice sensibil planul urbanistic al zonei. El a sesizat, totodată, că autorităţile locale nu pot fi obligate să administreze nişte terenuri sau clădiri pe care MApN nu le mai poate întreţine. De asemenea, aceste terenuri, au observat membrii comisiei, sunt situate la distanţe destul de mari de oraşe sau sunt amplasate în comune suburbane, astfel încât accesul la locurile de muncă ale potenţialilor beneficiari de locuinţe sociale sau la unităţile de învăţământ din localitatea de origine este îngreunat.

În acelaşi timp, deputaţii au recunoscut că MApN nu se poate lipsi de o sursă de venituri, care ar putea proveni din vânzarea terenurilor şi a spaţiilor dezafectate ce au aparţinut Armatei. În plus, au afirmat membri ai Comisiei pentru apărare, conservarea unor astfel de capacităţi costă MApN sume mari de bani.
A existat şi o obiecţie de ordin juridic, în sensul că nu pot fi declarate de utilitate publică bunuri care sunt deja ale statului.

AGERPRES

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii