Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:44 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CJC flutură două investiţii electoratului din Negru Vodă SRL-ul pune de un club de pensionari şi de un cămin cultural

ro

22 Apr, 2011 01:59 2572 Marime text
Negru_Voda_Ion_Nicolin.jpgSRL-ul Consiliului Judeţean Constanţa a demarat procedura de achiziţie pentru o serie de obiective ce vor fi date în folosinţa comunităţilor locale din judeţ. Printre acestea se numără şi două obiective de investiţii din Negru Vodă: clubul pentru pensionari şi căminul cultural.

Aşa cum relatam într-o ediţie anterioară, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, prim-vicepreşedinte al PSD Constanţa, vrea, se pare, să-l scoată primar pe actualul edil, Ion Nicolin, pentru a şasea oară. Nicolin este primar la al cincilea mandat, conducând destinele comunităţii din Negru Vodă de două decenii. Alegerea sa repetată pentru ocuparea funcţiei de primar al urbei este un paradox, având în vedere faptul că oraşul nu arată nici pe departe înfloritor după atâta amar de vreme. Reamintim că pe lista de investiţii pe 2011 a SC Domeniul Public şi Privat Judeţean (DPPJ) SRL, din subordinea CJC, se află nu mai puţin de şase investiţii pentru oraşul Negru Vodă şi satele arondate. Nu este însă obligatoriu ca acestea să se şi finalizeze, important este să fie începute, ca să aibă primarul ce trâmbiţa în campanie.

În ceea ce priveşte clubul pentru pensionari a la Mazăre, pe care CJC vrea să i-l amenajeze lui Nicolin pentru palmares, menţionăm că valoarea estimată a contractului este de nu mai puţin de 1.300.000 de lei fără TVA, adică de 13 miliarde de lei vechi. Deschiderea ofertelor este programată să aibă loc pe 6 mai, începând cu ora 14.00, la sediul SC DPPJ SRL din aleea Magnoliei. Criteriul de atribuire va fi oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în cadrul căreia preţul va conta 60%, iar durata de execuţie şi perioada de garanţie acordată lucrărilor câte 20% fiecare.

Căminul cultural pe care SRL-ul îl va construi în Negru Vodă are o valoare estimată de 1.000.000 de lei fără TVA. Aşadar, încă zece miliarde de lei vechi din bugetul CJC vor lua drumul către Negru Vodă, pentru demararea unor investiţii pe ultima sută de metri, înaintea alegerilor locale de anul viitor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • LOCALNIC 22 Apr, 2011 19:45 MAI BINE AR PUNEO DE O CURATENIE S-AU DE INFIINTAREA LOCURILOR DE MUNCA ,BANUIESC CA FURACIUNEA PRACTICATA LA GREU SE DATOREAZA PRIMARULUI CARE NU VEDE NIMIC INAFARA DE INTERESELE LUI