CJC are oficial inca doi sefi de servicii
CJC are oficial inca doi sefi de servicii
3896
Marime text
Raluca Marin şi
Cristian Hagea, cei doi
inspectori din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa care şi-au depus
dosarele
pentru a ocupa funcţiile de şef la Serviciul Tineret, Sport, Sănătate
din
cadrul direcţiei de Cultură, respectiv şef la Serviciul Control de la
Direcţia
de Control, au devenit oficial, de ieri, noii şefi.
Raluca Marin a obţinut la proba interviu 98,4 puncte, iar la cea scrisă 98 de puncte, în vreme ce colegul său, Cristian Hagea, a primit 96,6 puncte la proba scrisă şi 97,8 de puncte la cea interviu. Şefa de la Serviciul Tineret a reuşit să se califice pentru această poziţie cu 196,4 puncte, în vreme ce noul şef de la Serviciul Control a luat 194,4 puncte, din totalul de 200.
Cei doi au fost singurii care şi-au înregistrat dosarele până la termenul limită de depunere a acestora, 31 mai. Aceştia sunt angajaţi din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa din iunie 2009 (Raluca Marin) respectiv 2005 (Cristian Hagea).
Anunţul a fost publicat în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 152 din 7 mai.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- eu 15 Jun, 2010 11:29 Raluca Martin asta e nepoata deputatului Edi Martin. Ma intreb ce fel de recomandari a avut tanara Martin ptr a accede la functia respectiva????? o fi vb de vreo pila????
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


