Cine sunt deputaţii de Constanţa cu mandatele asigurate
Cine sunt deputaţii de Constanţa cu mandatele asigurate
2978
Marime text
Campania electorală
care începe astăzi dă bătăi de cap şi emoţii unora dintre candidaţii la
alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Se pun la punct calcule, se
definitivează strategii, se analizează pas cu pas. Există, însă, şi candidaţi
care au, cel puţin teoretic, mandatul asigurat. Sunt cei 18 candidaţi ai
minorităţilor naţionale, iar doi dintre aceştia sunt constănţeni: Varol Amet,
candidat la deputăţie din partea UDTTMR,
şi Iusein Ibram, din partea UDTR.
Care este algoritmul
care le asigură mandatul? Aşa cum prevede legea, candidaţii la alegerile
generale, reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, altele însă decât cea
maghiară, câştigă mandatele de deputaţi dacă în contextul scrutinului din 9
decembrie obţin un număr de voturi care reprezintă minimum 10 la sută din
coeficientul electoral. Acesta din urmă se stabileşte prin împărţirea numărului
total de voturi valabil exprimare la nivel naţional pentru alegerea Camerei
Deputaţilor la numărul de colegii uninominale. Pentru aceşti candidaţi este
relativ mai uşor să câştige mandatul, căci ei nu candidează în colegii
uninominale, ci în colegiu naţional. Acest colegiu naţional include toate
secţiile de votare din ţară, la care se adaugă cele din Diaspora. Nu în ultimul
rând, ei sunt singurii candidaţi din partea organizaţiilor pe care le
reprezintă.
La nivel naţional, vorbim despre 18 astfel de candidaţi. Printre ei regăsim şi doi constănţeni: Varol Amet (UDTTMR) şi Iusein Ibram (UDTR). Cel dintâi candidează pentru prima dată la fotoliu de parlamentar, cel de-al doilea aspiră la un nou mandat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


